Judecătorii Curţii Constituţionale s-au întâlnit sâmbătă dimineaţa pentru a decide în privinţa legitimităţii Guvernului Ponta 3 după ce PDL a contestat-o invocând lipsa unui program de guvernare la momentul votului de învestitură, în Parlament, scrie gandul.info. Judecătorii au decis că sesizarea nu mai are obiect după mai bine de două ore de discuţii.

Curtea Constituţională a respins, aşadar, ca inadmisibilă, sesizarea parlamentarilor PDL legată de legitimitatea Guvernului Ponta 3. Decizia a fost luată cu majoritate de voturi, scorul fiind de 8 la 1. Guvernul rămâne în funcţie.

Înainte de a intra în şedinţă, preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a explicat că sesizarea PDL trebuie discutată, conform procedurii Curţii, chiar dacă între timp premierul a anunţat că a adoptat în Guvern un program politic pentru care urmează să îşi angajeze marţi răspunderea în faţa Parlamentului, riscând o moţiune de cenzură.

"În procedura CCR nu există renunţare la judecată", a spus Zegrean, în opinia căruia în acest moment "există stabilitate şi e bine că există".