După ce înainte cu o zi respinsese sesizările făcute de preşedintele Klaus Iohannis şi de Consiliul Superior al Magistraturii în ce priveşte Ordonanţa de Urgenţă nr. 13, joi, Curtea Constituţională a făcut la fel la sesizarea Avocatului Poporului. CCR a respins, ca inadmisibilă sesizarea, pe motiv că a fost deja abrogată.

"În asemenea cauze noi verificăm prima dată legalitatea sesizării şi în al doilea rând, admisibilitatea cererii. Verificând legalitatea sesizării am constatat că Avocatul Poporului era îndreptăţit să ne sesizeze, referindu-se la o ordonanţă care era în vigoare. În ceea ce priveşte admisibilitatea, noi verificăm constituţionalitatea legilor şi ordonanţelor în vigoare. Din punctul acesta de vedere, vă rog să constataţi că OUG 13 a fost abrogată, e adevărat că a fost abrogată după sesizarea Avocatului Poporului şi din acest punct de vedere noi nu putem constata admisibilitatea sesizării dacă ordonanţa a întrunit condiţiile de extraordinar, de oportunitate, nici pe fond. În aceste condiţii, am luat decizia cu majoritate de voturi să respingem sesizarea Avocatului Poporului ca devenită inadmisibilă pentru că abrogarea a intervenit după sesizarea noastră", a declarat preşedintele CCR, Valer Dorneanu.

Potrivit agenţiei de ştiri Mediafax,  CCR poate verifica doar constituţionalitatea legilor şi ordonanţe în vigoare.

Preşedintele Curţii Constituţionale a mai precizat că instanţa s-a mai pronunţat anterior pe constituţionalitatea unor legi abrogate în timpul proceselor ridicate de către părţi, atunci când ele au produs efecte juridice.

"În primul rând, că nici din intervenţia procurorului, nici din analiza pe care am făcut-o noi, nu am găsit elemente care să fi fost deja aplicate şi să fi produs efecte juridice", a adăugat Dorneanu.

Întrebat ce se va întâmpla dacă OUG 14 va fi abrogată, Dorneanu a mai spus că CCR nu poate judeca în funcţie de "supoziţii".