Noile prevederi ale Codului insolvenţei, adoptate de guvern prin ordonanţă de urgenţă, şi criticate dur de preşedintele Traian Băsescu potrivit cărora articolele referitoare la audio-vizual sunt discriminatorii, au fost declarate neconstituţionale de Curtea Constituţională. Ordonanţa de urgenţă a fost declarată neconstituţională în ansamblu.
Avocatul Poporului a contestat, pe 9 octombrie, la Curtea Constituţională Ordonanţa de urgenţă privind insolvenţa. "Argumentele invocate au vizat conformitatea dispoziţiilor legale criticate faţă de art. 1 alin. (5) şi art. 15 alin. (2) din Constituţie, privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, cât şi a neretroactivităţii legii", se arată într-un comunicat de presă al Avocatului Poporului.
Ordonanţa de Urgenţă privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, adoptată pe 2 octombrie de Guvern, prevede la articolul 81 că: "În cazul în care activitatea debitorului se află sub incidenţa prevederilor Legii audiovizualului, ca urmare a deschiderii procedurii şi până la data confirmării planului de reorganizare se suspendă licenţa audiovizuală cu începere de la data primirii comunicării de către Consiliul Naţional al Audiovizualului".
De asemenea, ordonanţa prevede că "în planul de reorganizare vor fi prevăzute condiţiile de exercitare a dreptului de a difuza, într-o zonă determinată, un anume serviciu de programe, condiţii ce vor fi supuse aprobării prealabile a Consiliului Naţional al Audiovizualului".
Adoptarea acestei OUG a fost justificată de Guvern având în vedere actualul context economic, care impune luarea unor măsuri rapide pentru crearea premiselor legislative şi administrative care să conducă la creşterea eficienţei operatorilor economici, la creşterea siguranţei circuitului economic şi a atractivităţii investiţionale a pieţei româneşti.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni seară, la Cotroceni, că Ordonanţa de Urgenţă 91/2013 privind procedurile de prevenire a insolvenţei cuprinde un articol care este discriminatoriu pentru că reglementează strict pentru audiovizual. "Ştim toţi că s-a spus «Asta e soluţia», iar efectul îl vedem. Sunt 96 de Ordonanţe de Urgenţă emise de Guvernul Ponta, niciuna atacată de Avocatul Poporului", a precizat Traian Băsescu, făcând referire inclusiv la OUG care "încalcă grosier tratamentul egal al persoanelor", şi anume modificările la Legea insolvenţei.