Într-o decizie fără precedent, Curtea de Apel Ploiești a admis, joi, cererea unui reclamant și a dispus suspendarea și anularea Hotărârii Curții Constituționale prin care fusese anulat turul întâi al alegerilor prezidențiale din decembrie 2024.
Cererea a fost depusă în 10 aprilie de o persoană fizică, Gheorghiță Popescu, și judecată de magistratul Alexandru Vasile de la Secția de contencios administrativ și fiscal a instanței ploieștene, care a admis-o.
„Admite capătul de cerere privind suspendarea executării actului administrativ contestat. Suspendă executarea Hotărârii Curții Constituționale nr. 32 din 6 decembrie 2024, până la soluționarea definitivă a cauzei. Admite acțiunea în anulare. Anulează Hotărârea Curții Constituționale nr. 32 din 6 decembrie 2024”.
În aceeași zi, Parchetul Curții de Apel Ploieşti a declarat recurs. "Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a declarat recurs împotriva deciziei pronunțată în cursul zilei de astăzi, 24 aprilie 2025, de Curtea de Apel Ploiești – Secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul numărul 301/42/2025", scrie într-o informare transmisă, joi seara, de Biroul de presă al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Turul 2 înapoi?
Într-o primă reacție după decizia pronunțată la Curtea de Apel Ploiești privind anularea deciziei CCR care a vizat anularea alegerilor prezidențiale din 2024, președintele AUR George Simion a spus că susține revenirea la democrație și domnia legii. „Eu susțin revenirea la democrație, la ordinea constituțională și domnia legii: acestea toate înseamnă TURUL2ÎNAPOI!”, a scris George Simion pe Facebook.
Hotărârea Curții Constituționale anulată prevedea, pe de o parte, invalidarea primului tur al alegerilor prezidențiale, desfășurat în luna noiembrie a anului trecut, și pe de altă parte, organizarea unui nou tur de scrutin. Totuși, CCR nu a dispus explicit oprirea procesului electoral.
Biroul Electoral Central a emis o decizie prin care procesul electoral a fost oprit. Această hotărâre a BEC a fost contestată la momentul respectiv de Călin Georgescu, candidat în alegerile prezidențiale, însă contestația sa a fost respinsă definitiv la începutul acestui an de Înalta Curte de Casație și Justiție.
"O aberaţie"
Decizia a stârnit un val de reacții din partea unor juriști de marcă, care o cataloghează drept o „aberație juridică”, „abatere disciplinară” și o decizie „fără efect”.
Fostul președinte al CCR, Augustin Zegrean, a declarat pentru G4Media că hotărârea este „vădit inadmisibilă”: „Deciziile CCR sunt definitive, generale și nu pot fi atacate”. Fostul judecător constituțional și ministru al Justiției, Tudorel Toader, a întărit ideea: „Decizia nu produce efecte juridice. CCR nu poate fi controlată în contencios, conform Constituției”.
În termeni și mai duri, fostul magistrat Cristi Dănileț a spus că „judecătorul riscă o anchetă disciplinară pentru aplicarea cu rea credință a legii”. Decizia, spune el, va fi „corectată la Înalta Curte”.
Și profesorul de drept constituțional Bogdan Dima consideră hotărârea lipsită de temei: „Hotărârile CCR nu pot fi atacate sau suspendate de vreo instanță”. În aceeași linie, Horațius Dumbravă și Alina Gorghiu au transmis că soluția „decredibilizează justiția profesionistă”.
Actualul ministru al Justiției, Radu Marinescu, a precizat că alegerile din mai nu sunt afectate, pentru că „actele guvernului nu au fost suspendate”. Mai mult, a explicat la B1 TV că „executarea hotărârii CCR s-a realizat deja”, iar decizia de la Ploiești nu mai poate produce efecte juridice: „Nu mai există efecte curente care să fie suspendate”.
Pe 6 decembrie, Curtea Constituţională a anulat rezultatele primului tur al alegerilor prezidenţiale, câştigate de Călin Georgescu, în baza unor documente desecretizate de CSAT, primite de la SRI, SIE, MAI şi STS. Rapoartele SRI vorbesc despre o operațiune pregătită din timp, în favoarea lui Călin Georgescu și care are ”modul de operare al unui actor statal”.
BEC: Alegerile merg mai departe
În urma deciziei Curții de Apel Ploiești, Biroul Electoral Central a transmis un comunicat în care anunță că procesul electoral pentru scrutinul din mai nu este afectat și merge mai departe.
Activitatea tuturor birourilor electorale constituite pentru alegerile prezidențiale continuă, în baza mai multor acte normative și administrative deja emise, se arată în documentul oficial, publicat „pentru corecta informare a publicului”.
„În aceste condiții, activitatea tuturor birourilor electorale în temeiul și pentru executarea măsurilor prevăzute de actele normative și de cele administrative cu caracter normativ care vizează actuala procedură de alegere a Președintelui României”, se mai spune în comunicat.
BEC reamintește că organizarea alegerilor este reglementată de acte normative care stabilesc detaliile calendarului electoral, organizarea birourilor și cheltuielile aferente. „Actuala procedură electorală este reglementată atât de acte normative, cât și de acte administrative cu caracter normativ. În aceste condiții, activitatea birourilor electorale continuă în temeiul și pentru executarea măsurilor prevăzute de acestea”, transmite BEC.