Un cutremur cu magnitudinea 5,9 a zguduit duminică dimineață estul Japoniei, inclusiv regiunea Tokyo. Cel puțin 37 de persoane au fost rănite, majoritatea ușor, iar circulația mai multor trenuri a fost perturbată. Autoritățile japoneze au precizat că nu există pericol de tsunami.
Seismul s-a produs duminică, 23 august, la ora locală 2, în sudul prefecturii Ibaraki, la aproximativ 70 de kilometri adâncime, potrivit datelor publicate de Agenția Meteorologică a Japoniei.
Cutremurul a fost resimțit puternic în Tokyo și în prefecturile învecinate. În mai multe zone, intensitatea a ajuns la nivelul „5 inferior” pe scara seismică japoneză, care măsoară cât de puternic este resimțită mișcarea solului într-un anumit loc.
Potrivit Associated Press, bilanțul comunicat de autorități a ajuns la 37 de răniți în cinci prefecturi: 15 în Tokyo, nouă în Saitama, opt în Kanagawa, patru în Chiba și unul în Ibaraki.
Majoritatea victimelor au suferit răni ușoare după ce au căzut sau s-au lovit de mobilier și de uși, surprinse de cutremur în timpul nopții. O femeie în vârstă de peste 80 de ani, din Yokohama, a suferit însă o rană gravă la șold după ce a căzut când a încercat să se ridice din pat.
Sistemele japoneze de avertizare au transmis alerte pe telefoanele mobile, iar în mai multe zone au pornit sirenele și mesajele publice de avertizare.
Un tânăr de 23 de ani, surprins de seism într-un magazin din cartierul Taito din Tokyo, a povestit pentru cotidianul Asahi că a simțit o mișcare verticală puternică la câteva secunde după declanșarea alertei.
„Mi-a fost teamă să nu fiu lovit de produsele care cădeau de pe rafturi”, a relatat acesta, citat de Associated Press.
Cutremurul a provocat întârzieri ale trenurilor expres care fac legătura între Tokyo și Aeroportul Internațional Narita, precum și pe alte rute regionale. Trenurile de mare viteză Shinkansen au circulat însă normal, conform operatorului feroviar East Japan Railway, citat de AP.
O conductă subterană de apă s-a spart în sectorul Koto din Tokyo și a fost reparată ulterior, autoritățile urmând să stabilească în ce măsură avaria a fost provocată de cutremur.
Autoritățile nu au constatat nereguli la centralele nucleare din regiune, inclusiv la Tokai nr. 2 și la instalațiile de la Fukushima. Agenția Meteorologică a Japoniei a precizat că seismul nu a generat pericol de tsunami.
Premierul Sanae Takaichi le-a cerut autorităților să verifice amploarea pagubelor și să transmită rapid informații populației. Guvernul japonez a activat o structură de intervenție pentru monitorizarea situației, potrivit Associated Press.
Meteorologii au avertizat că în regiune se pot produce replici puternice în următoarea săptămână, în special în primele două-trei zile după cutremur.
Seismul de duminică s-a produs la mai puțin de o lună după cutremurul cu magnitudinea 7,1 care a lovit prefectura Kumamoto, din sudul Japoniei. Acea catastrofă a provococat moartea a 38 de persoane și rănirea altor câteva sute, conform Associated Press.