Un seism puternic, cu magnitudinea de 6,8 grade, a afectat centrul Marocului, în noaptea de vineri spre sâmbătă.
Ministerul marocan de Interne a anunțat că bilanțul morților se ridică, până acum, la aproape 300 de persoane, iar peste 150 au fost rănite. Un oficial local a aprecizat că această evaluare este preliminară, întrucât numeroase victime sunt în zona montană, unde este greu de ajuns, scrie site-ul stirileprotv.ro.
Epicentrul cutremurului a fost la 71 km sud-vest de Marrakech, la o adâncime de 18,5 km, conform US Geological Survey (USGS). Cutremurul a avut loc la ora locală 23:11 (22:11 GMT).
Forţele armate regale marocane au avertizat că urmează replici. „Vă reamintim că trebuie să fiţi precauţi şi să luaţi măsuri de siguranţă din cauza riscului de replici”, a scris armata pe X, rețea cunoscută anterior ca Twitter. Anunțul a făcut ca mii de oameni să-și părăsească casele.
USGS a declarat că seismul din Maroc a fost neobişnuit de puternic pentru regiune: „Cutremurele de această magnitudine în regiune sunt neobişnuite, dar nu neaşteptate. Din 1900, nu au mai avut loc cutremure M6 (magnitude 6)”.
În Marrakech, unele case din oraşul vechi s-au prăbuşit, iar pe platforma de socializare X (fostul Twitter) au apărut imagini cu clădiri deteriorate şi străzi pline cu moloz. Cutremurul a fost resimţit puternic şi în capitala Rabat.
UPDATE: Numărul morților s-a dublat
Noul bilanț prezentat sâmbătă de autoritățile din Maroc arată că numărul morților în urma cutremurului devastator este dublu.
Mai precis, Ministerul de Interne al țării a raportat 632 de morți și 329 de răniți.
UPDATE 2: Peste 1.000 de decese
Sâmbătă după-amiază, bilanțul oficial făcut de Guvernul marocan a arătat că numărul morților a ajuns la 1.037. Peste 1.200 de oameni au fost răniți, relatează Associated Press (AP), citat de Digi24.ro.