Panică la Palatul Victoria! În mai puţin de 24 de ore, preşedintele Traian Băsescu a mers pentru a doua oară la Palatul Victoria pentru a discuta împreună cu premierul Emil Boc şi vicepremierul Marko Bela despre soarta coaliţiei. Discuţia a avut loc în contextul în care CCR a decis miercuri că asumarea răspunderii pe Legea Educaţiei este neconstituţională, iar UDMR a ameninţat voalat că va pleca de la guvernare. Mai mult, surse politice citate de Adevărul au afirmat că însuşi premierul Emil Boc ar fi fost dispus miercuri să demisioneze.

Declararea neconstituţională a angajării răspunderii pe Legea educaţiei a blocat practic puterea să treacă documentul în forma în care el a trecut de Guvern. Iar miza principală pentru UDMR este predarea geografiei şi istoriei în limba maternă, prevedere respinsă de opoziţie.

La Senat, acolo unde se află legea, situaţia pare să fi scăpat de sub control puterii care, după demisia lui Liviu Câmpanu din UNPR, nu mai are majoritatea pentru trecerea unei legi organice, cum este cazul celei a educaţiei. În plus, coaliţia nu reuşeşte nici măcar să aducă legea în plen în condiţiile în care opoziţia deţine majoritatea în Biroul Permanent.

"Temperatura este puţin crescută în interiorul Coaliţiei. Pe de altă parte, eu cred că este şi un test al Coaliţiei această întâmplare pentru că până la urmă niciun om politic nu este cel care a decis să se întâmple aşa. Nu se poate reproşa nici preşedintelui, nici PDL-ului, nici UDMR-ului. Este un test puternic pentru soliditatea Coaliţiei", a declarat Băsescu la Radio România Actualităţi.

Întrebat dacă soliditatea Coaliţiei ar avea de suferit în situaţia în care s-ar întrerupe angajarea, Băsescu a spus: "Eu cred că nu ar trebui să aibă, pentru că se pot găsi soluţii. Cred că doar aparent UDMR-ul este cel mai supărat. Şi eu sunt foarte necăjit că se tergiversează legea educaţiei".

Preşedintele a precizat că a discutat cu premierul Emil Boc şi cu vicepremierul Marko Bela: "Face parte din dialogul pe care îl am cu Guvernul. Acum, decizia, după părerea mea încă neclară a CCR, a produs oarecare emoţie. Eu aştept să văd hotărârea CCR".