Potrivit Digi24, seara şi noaptea de vineri au adus şase cutremure noi în judeţul Galaţi, de intensitate mai mare decât până acum: o magnitudine de aproape 4 pe scara Richter. De ce vin seismele în avalanşă nu se ştie nici la la 11 zile de când fenomenul a început să sperie localnicii.

În mai puţin de două săptămâni s-au înregistrat aproape 30 de cutremure de intensitate medie care au făcut ca pâmântul de la marginea satului Izvoarele să se crape. Pe deal, craterele au şi trei metri adâncime.

Primul cutremur al serii de vineri şi cel mai puternic s-a produs la ora 17:29, având o magnitudine de 3,8, la o adâncime de 8 kilometri. A urmat după doar nouă minute încă un seism, de 2,9 magnitudine. Imediat după miezul nopţii de vineri, pământul s-a mişcat din nou, cu o magnitudine de 3,4, urmând la doar două minute o replică de 2,6.

Geologii şi geodezii de la Institutul pentru Fizica Pământului au fost la faţa locului, au făcut măsurători şi vor reveni în zilele următoare pentru a verifica dacă aceste cratere se măresc, mai ales după cutremurele serii de vineri.

În plus, pe site-ul instituţiei vor fi publicate zilnic rapoarte cu privire la activitatea seismică din zonă, iar cel mai recent poate fi consultat aici. Potrivit documentului, hipocentrele cutremurelor indică o creştere a adâncimii seismelor dintre două falii tectonice: falia Sfântul Gheorghe, de nord-est, şi falia Peceneaga Camena, de sud-vest.

În zonă sunt instalate trei mini staţii seismice, iar vineri specialiştii de la Măgurele şi geofizicienii au montat trei staţii GPS care înregistrează mişcarea solului şi vibraţiile produse, transmiţându-le către INFP. Datele obţinute ar ajuta în determinarea cauzei seismelor.

Oamenii de ştiinţă au totuşi o certitudine: cutremurele sunt de natură tectonică şi nu sunt cauzate de exploatările petroliere din apropiere. Între timp, localnicii încearcă să îşi regăsească liniştea prin rugăciuni. Preotul din sat a oficiat o slujbă specială vineri dimineaţă în acest sens.

O echipă a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi va rămâne în permanent la Izvoarele pentru a putea lua primele măsuri în cazul unui dezastru. Autorităţile locale au luat măsuri în cazul în care va fi nevoie ca localnicii din Izvoarele să fie evacuaţi. Au fost stabilite primăriile şi şcolile din localităţile vecine unde ar urma să fie cazaţi, iar într-un depozit din Tecuci au fost duse pături, saltele, paturi şi produse de igienă personală de care aceştia ar putea avea nevoie.

Zilele acestea, în Vrancea - zona în care seismele sunt la ordinea zilei - nu s-au înregistrat mişcări telurice deosebite. În schimb, vineri dimineaţă, la ora 9:41, s-a produs un seism în judeţul Gorj, în apropierea localităţii Novaci, de magnitudine 2,7 şi o adâncime de 14 kilometri.