Cea mai emoţionantă zi devine şi cea mai aşteptată zi. La propriu! Pandemia provocată de coronavirus i-a obligat pe miri să amâne petrecerile de nuntă.

Cei mai curajoşi le-au reprogramat pentru toamnă sau iarnă, alegând chiar seri de luni sau de joi, dar mulţi au preferat să aştepte până anul viitor. Nu de alta, dar, şi dacă trece riscul îmbolnăvirilor, criza neaşteptată a golit buzunarele nuntaşilor...

Un stres în plus

După un an sau chiar doi de planuri, mirii care şi-au programat să se căsătorească în acest an privesc ştirile descumpăniţi. Habar nu au când şi cum vor putea să-şi celebreze cununia.

"Trebuia să ne căsătorim pe 15 mai, dar am reprogramat. Cununia civilă o vom face pe 14 iunie, iar petrecerea în noiembrie. Dacă la cununie va fi în continuare valabilă restricţia privind numărul de participanţi, nu e aşa mare problemă. Sperăm însă că petrecerea o vom putea organiza aşa cum am plănuit, chiar dacă am schimbat data", spune orădeanca Cristina Ştefan (foto).

Pregătirile au stresat-o mai mult decât îşi imagina. "M-am mai liniştit, pentru că am găsit o dată disponibilă la sală, într-o vineri, şi toţi furnizorii au fost OK şi au reprogramat. Dar, sincer, abia aştept să scap odată". Cristina se bucură că măcar n-a pierdut niciun leu plătit în avans pentru decoraţiuni, prăjituri, fotograf...

Plicuri "subţiri"

Norocul şi curajul mirilor stabilesc perioadele în care sunt amânate nunţile. "Majoritatea mirilor care aveau nunta programată până în iulie au reprogramat pentru sfârşitul acestui an. Din acest motiv vom avea nunţi inclusiv joi şi luni", spune Diana Marcu, administratoarea sălii de evenimente Opera.

În schimb, au amânat nunta pe anul viitor mirii care se tem că coronavirusul va fi un pericol şi în toamnă, cei care au invitaţi din străinătate şi vor să fie siguri că aceştia vor putea călători fără restricţii şi cei care se tem că, dacă ţin petrecerea în acest an, vor avea mai puţini invitaţi decât preconizau.

"Majoritatea mirilor cu care colaborez au amânat pe anul viitor, pentru că nimeni nu ştie cum va fi cu pandemia. În plus, în acest an este posibil ca mulţi oameni să nu aibă destui bani, pentru a merge la nunţi", spune organizatoarea de nunţi Melinda Rádi (foto). Or, decât să rişte să primească plicuri "subţiri", iar ei să n-aibă apoi cu ce plăti nunta, mirii preferă să mai aştepte.

Goana după săli mari

"Industria nunţilor" suferă crunt. Din martie, nicio petrecere nu a mai putut fi organizată, aşa că nicio sală de evenimente din Oradea nu şi-a mai deschis porţile. Ca într-un joc de domino, odată cu nunţile, "cad" şi furnizorii. "Decoratori, barmani, fotografi, cofetari, nimeni nu mai are de lucru. Unii dintre ei numai pentru nunţi lucrează. Situaţia nu e bună nici la sălile de evenimente, multe se tem de faliment", spune Melinda.

Cel mai greu o duc sălile mici, de care mulţi miri fug acum, căutând să rezerve săli mari, unde să poată ţine invitaţii la distanţă, dacă va fi nevoie. Misiunea lor nu e uşoară, însă. "Încă dinainte de pandemie, sala noastră avea programate nunţi şi pentru anul viitor aproape în întregime. Acum sunt şi mai puţine date disponibile", spune Simona Dume, managerul Armonia Venue, cea mai mare sală de evenimente din Oradea.

Aşadar, dacă omenirea va reuşi să stăpânească pandemia, anul 2021 va fi anul nunţilor...


CUNUNII CU RESTRICŢII
Vrem nunţi în aer liber!

După două luni în care nicio pereche nu şi-a putut uni destinele, oficierea cununiilor civile a fost reluată în Oradea pe 15 mai, când România a intrat în starea de alertă. Mai multe perechi de miri au spus deja "da" în sala cu grifoni din Cetate, dar în condiţii atipice: cu maximum 8 invitaţi, toţi cu măşti pe feţe, la fel ca mirii.

Pentru că aceste condiţii nu sunt tocmai prielnice, mai mulţi organizatori de evenimente i-au trimis primarului Ilie Bolojan o petiţie cu peste 600 de semnături, prin care cer oficierea de cununii în aer liber, fără măşti şi cu mai mulţi invitaţi. "Ideea i-a venit chiar unei viitoare mirese, ea ne-a mobilizat", spune Bella Vidican, iniţiatoarea petiţiei.

Doleanţa mireselor pare că a avut ecou. Directoarea Muzeului oraşului Oradea, Angela Lupşea, a cerut unui peisagist să identifice locul potrivit din Cetate pentru cununii în aer liber, iar Primăria urmează să-l amenajeze.