În ultima etapă din turul de campionat al ligii secunde la fotbal, formaţia Luceafărul Felix are programat în acest sfârşit de săptămână joc în deplasare, la Târgovişte, în compania echipei locale Chindia, ocupanta poziţiei a VI-a a ierarhiei, cu 21 de puncte.

Se anunţă un meci greu pentru elevii antrenorului Călin Moldovan, care sunt situaţi pe poziţia a IX-a, la două lungimi în urma dâmboviţenilor şi vin după înfrângerea de pe teren propriu, din faţa bistriţenilor de la Gloria.

Echipa din Târgovişte este o echipă bună din actuala ediţie de campionat, având după 14 etape numai 3 înfrângeri. Interesant este că în cazul unei victorii, Luceafărul ar putea urca în clasament până pe locul IV.

Jocul Chindia - Luceafărul, programat sâmbătă de la ora 11, va fi condus la centru de arbitrul Iulian Călin din Ştefăneşti - Argeş.

Ultima etapă din tur este programată să debuteze însă vineri, de la ora 18, la Piteşti, cu jocul dintre FC Argeş şi UTA. Sâmbătă, printre altele, Gloria Bistriţa, de pe locul II, va primi replica oltenilor de la Alro Slatina, de pe poziţia a III-a în derby-ul rundei, iar Unirea Alba Iulia, situată pe poziţia a IV-a, va evolua la Turda pe terenul ultimei clasate.

Etapa se va încheia însă duminică, de la ora 14, când va avea loc jocul CSM Rm. Vâlcea - Poli Timişoara.


Programul ultimei etape din turul de campionat al seriei vestice din Liga a II-a

Etapa a 15-a

26 nov. 2011 11:00 Gloria Bistriţa - ALRO Slatina
26 nov. 2011 11:00 FC Bihor - FC Olt
27 nov. 2011 14:00 CSM Rm. Vâlcea - FC Timişoara
26 nov. 2011 11:00 Arieşul Turda - Unirea Alba Iulia
26 nov. 2011 11:00 Juventus Bucureşti - Gaz Metan Severin
25 nov. 2011 18:00 FC Argeş - UTA Arad
26 nov. 2011 11:00 Mureşul Deva - FC Maramureş
26 nov. 2011 11:00 Chindia Târgovişte - Luceafărul Oradea


Clasament

Loc Echipa TOTAL A
Joc V E I Gm Gp GD Pts

1 FC Timişoara 14 9 4 1 27 12 15 31 10
2 Gloria Bistriţa 14 9 4 1 26 13 13 31 10
3 ALRO Slatina 14 6 4 4 17 11 6 22 1
4 FC Argeş 14 6 4 4 20 20 0 22 1
5 Unirea Alba Iulia 14 5 6 3 14 9 5 21 0
6 Chindia Târgovişte 14 5 6 3 13 11 2 21 0
7 UTA Arad 14 5 5 4 21 14 7 20 -4
8 Gaz Metan Severin 14 6 2 6 19 16 3 20 -1
9 Luceafărul Oradea 14 5 4 5 14 14 0 19 -5
10 FC Bihor Oradea 14 4 5 5 14 21 -7 17 -1
11 FC Maramureş 14 4 4 6 18 18 0 16 -8
12 FC Olt 14 4 3 7 14 17 -3 15 -6
13 CSM Rm. Vâlcea 14 4 2 8 15 23 -8 14 -4
14 Mureşul Deva 14 4 1 9 8 27 -19 13 -8
15 Juventus Bucureşti 14 2 6 6 11 15 -4 12 -9
16 Arieşul Turda 14 2 4 8 9 19 -10 10 -8