Universitatea din Oradea, Facultatea de Istorie, Geografie şi Relaţii Internaţionale şi Complexul "Muzeul Ţării Crişurilor" organizează miercuri, 23 iunie, ora 11, în Aula Magna a Universităţii Oradea, conferinţa "Cele două Europe ale Evului Mediu: interferenţe spirituale", susţinută de acad. Răzvan Theodorescu, Doctor Honoris Causa al Universităţii Oradea, şi însoţită de prezentarea unor monumente, mozaicuri şi fresce ale celor mai importante obiective din Apusul şi Răsăritul Europei.

Răzvan Theodorescu este unul dintre cei mai importanţi istorici de artă ai ultimilor 40 de ani ai României, eminent medievist român, profesor universitar, doctor în ştiinţe istorice şi academician. Contribuţiile sale vizând arta de la începutul Evului Mediu românesc sunt apreciate în ţară şi străinătate pentru modul în care relevă importanţa relaţiei societate-artă în spaţiul carpato-danubiano-pontic, precum şi pentru anvergura europeană a interpretării. Lucrările sale, precum "Bizanţ, Balcani, Occident, la originile culturii româneşti" sau altele dedicate artei din epoca lui Ştefan cel Mare sau picturii din perioada de trecere de la medievalitate la modernitate sunt pilde asupra a ceea ce înseamnă efortul acestuia de a pune în valoare contribuţia artei româneşti în peisajul artei europene.

Răzvan Theodorescu a fost şi un personaj controversat al vieţii politice post-revoluţionare, prin calitatea de preşedinte al TVR pe care a deţinut-o pe vremea primelor mandate ale preşedintelui Ion Iliescu, când televiziunea publică s-a dovedit a fi un instrument făţiş de propagandă al puterii politice. Theodorescu a fost ministru al Culturii în Guvernul Năstase şi senator în două legislaturi, între 2000 în 2008. A candidat şi la alegerile parlamentare din 2008 pentru Senat, însă nu a obţinut un nou mandat, iar apoi a demisionat din PSD.