Premierul Dacian Cioloş şi secretarul general al Partidului Naţional Liberal, Ilie Bolojan, s-au aflat în prim-planul mitingului organizat, duminică, de PNL în Piaţa Revoluţiei din Bucureşti, la care au participat peste 20.000 de oameni.

Mitingul a fost organizat pentru lansarea candidaţilor PNL, a programului de guvernare şi pentru susţinerea lui Dacian Cioloş pentru poziţia de prim-ministru după alegerile parlamentare din 11 decembrie. 

Atac la PSD şi "toţi penalii"

Primarul Oradiei le-a spus celor prezenţi că "PSD continuă cu toţi penalii" dorind să-l pună în postura de premier pe Liviu Dragnea sau "o sosie" de-a acestuia. ''Orice s-ar spune în orice loc, la Primărie, la Consiliul Judeţean, într-o firmă, întotdeauna omul sfinţeşte locul şi noi îl avem premier pe Dacian Cioloş şi ei îl au pe Dragnea sau dacă nu reuşesc, pe o sosie a lui Dragnea, că nu poate să fie altceva", a afirmat Bolojan.

Edilul Oradiei a continuat să sublinieze diferenţele dintre Dacian Cioloş şi Liviu Dragnea. "Oameni buni, vreţi ca România să fie reprezentată la nivel european, de un om care ştie care sunt mecanismele europene, sau de un om care va sta pe la colturi? Ce vrem? Vrem ca România să fie condusă şi reprezentată de oameni care au ceva în spate sau de oameni ca Dragnea care au avut 25 de ani să demonstreze ceva şi în spatele lor nu există nimic? Deci, în spatele lui Dragnea nu există nimic, asta e adevărul'', a spus acesta.

Ilie Bolojan nu s-a ferit să atace politicienii din PSD şi programul propus de aceştia. ''PSD continuă cu toţi penalii pe care îi are şi cu toţi oamenii care au contribuit la această stare de fapt în România. Explicaţi-le oamenilor acest lucru, asta este o mare diferenţă! Oameni noi, liste curate la PNL, dezastru la ceilalţi! (...) Dragii mei, cum sună programul PSD? Votaţi-ne pe noi pentru că nu va trebui să faceţi nimic, nu va trebui să schimbaţi nimic, noi vom mări toate salariile, toate pensiile, vom anula toate taxele! Vă aduceţi aminte de o reclamă care funcţiona în anii trecuţi? 'Stai liniştit, FNI lucrează pentru tine!' Cam asta îmi aduce mie şi programul PSD. Diferenţa este cât se poate de clară, PNL nu pune în centru un Guvern de 10-15 oameni care vor face totul pentru ţară, pentru că este o minciună, PNL pune în centrul programului lui, cetăţeanul, pe românul de rând'', a spus Bolojan.

Cioloş: Îmi ascult doar conştiinţa

În discursul său, premierul Dacian Cioloş le-a spus simpatizanţilor PNL că România nu poate fi salvată de lideri mesianici, ci prin implicarea fiecăruia. ''Cred că România viitorului nu se mai poate construi cu lideri mesianici'', le-a spus el liberalilor, adăugând că schimbarea începe cu fiecare. 'Eu v-aş ruga ca odată întorşi acasă să vă gândiţi în ce fel fiecare dintre noi putem să ne schimbăm pe noi înşine pentru a cere apoi societăţii să se schimbe, leadershipului să se schimbe, să fie mai onest, mai direct atunci când are ceva de spus şi să fie cu bun simţ'', a spus şeful Executivului.

Totodată, Cioloş le-a transmis PNL-iştilor că îşi va asculta, mereu, conştiinţa. ''Singura care poate să-mi dicteze lucruri e propria conştiinţă, cea care izvorăşte din inimă şi nu altceva. Şi nimeni, absolut nimeni, în nicio condiţie, nu poate să-mi ceară şi nu poate să vă ceară să minţim, să nu spunem adevărul de frica de a nu răni, nu poate să ne ceară să facem altceva decât ceea ce noi simţim'', a accentuat acesta.

În discursul său, Dacian Cioloş şi-a exprimat dorinţa de a lucra cu politicieni oneşti. ''Sunt aici în primul rând că aţi decis să sustineţi platforma România 100 şi îmi doresc ca această platformă, România 100, să nu fie doar o înşiruire de enunţuri, să nu fie doar iluzii, aşa cum spunea cineva care spune că e politician. Aceste principii pe care le-am pus acolo şi pe care am încercat să le experimentăm în acest an, ele trebuie să ne modeleze fiecare acţiune în anii care vin, pentru că din punctul meu de vedere onestitate, bun-simţ, faptul de a munci cinstit şi de a aştepta o renumeraţie după o muncă cinstită nu sunt iluzii şi nu trebuie să fie enunţuri, trebuie să ne construim acţiunea în jurul lor'', a mai afirmat premierul.

Cioloş a subliniat faptul că, în 25 de ani, au existat multe nereguli în modul de guvernare a ţării. ''Sunt multe lucruri pe care trebuie să le uităm legat de modul în care s-a făcut politică până acum, trebuie să avem onestitatea de la baza unui partid până la vârf, să respirăm onestitate, să respirăm adevăr şi să avem curajul atunci când greşim să recunoaştem şi să avem forţa ca atunci când ne implicăm într-o astfel de acţiune, să nu o facem în interes propriu sau în interesul unui grup care ne impinge în politică, ci o facem pentru că am venit în politică să dăruim'', a spus şeful Guvernului.

Vezi aici toate discursurile ţinute cu ocazia mitingului PNL: