Accidentul s-a petrecut în jurul orei 16.50, pe strada Ovidiu Densuşianu, în apropiere de locul în care întoarce tramvaiul 2.

"Conducătorul unui autoturism Dacia, care circula dinspre strada Podului, a încălcat linia dublă continuă, efectuând viraj stânga spre Barcăului, şi a fost tamponat frontal de un Audi care circula regulamentar din partea opusă", a declarat pentru BIHOREANUL comisarul şef Viorel Danciu, de la Serviciul Poliţiei Rutiere, cel care a condus ancheta la faţa locului.

În urma impactului violent, Dacia 1310 a fost făcută ţăndări, bucăţi din maşină fiind răspândite la câţiva metri în jur. La fel, şi autoturismul Audi a fost serios avariat.

"Ca urmare a impactului au rezultat trei victime: conducătorul maşinii Dacia şi o femeie, pasageră în autoturism, dar şi soţia şoferului din Audi", a mai precizat Danciu.

La locul intervenţiei s-a deplasat echipajul de terapie mobilă intensivă al SMURD Oradea şi echipajul de prim ajutor calificat al Detaşamentului 2 de Pompieri Oradea. De asemenea, echipajul de descarcerare al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă a intervenit pentru a scoate una dintre femei care a fost proiectată în habitaclul autoturismului, fiind în stare foarte gravă.

Victimele au fost transportate la Unitatea de Primire a Urgenţelor de la Spitalul Judeţean, unde au fost supuse unor investigaţii amănunţite. Şoferul Daciei a refuzat, însă, internarea.

În urma testării cu etilotestul, a rezultat că niciunul dintre cei doi şoferi nu consumase băuturi alcoolice.