Senatorul Dan Şova a fost reţinut, joi după amiază, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie după ce tot joi colegii acestuia din Senat au votat pentru ridicarea imunităţii. DNA l-a citat iniţial pentru declaraţii iar apoi l-a reţinut pe senatorul PSD. 

Senatul a încuviinţat, joi, reţinerea şi arestarea preventivă a senatorului, la cererea DNA, care îl acuză că, în perioada octombrie 2011 — iulie 2014, a primit în total 100.000 de euro, pentru trafic de influenţă.

"Procedând la numărarea voturilor exprimate de către senatori, prin vot secret cu bile, în conformitate cu art. 135 şi 136 din Regulamentul Senatului, (...) Comisia de numărare a voturilor a constatat următoarele: numărul total al senatorilor — 165; număr total de voturi exprimate — 127, din care voturi 'pentru' — 95, iar voturi contra — 30 şi voturi anulate — două. Ca urmare a faptului că, în urma votului exprimat, a fost întrunit votul majorităţii senatorilor prezenţi, (...) Senatul încuviinţează reţinerea şi arestarea preventivă a dlui senator Şova Dan", a anunţat, de la Tribuna Senatului, senatorul Laurenţiu Coca, citat de Agerpres.

Decizia Senatului vine după ce Comisia juridică a acestei camere a dat, în 24 noiembrie, un aviz favorabil cererii Justiţiei.

Reprezentanţii PSD şi PNL au anunţat că vor vota în plen pentru ridicarea imunităţii lui Şova, în timp ce copreşedintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu a spus că le recomandă senatorilor din grupul formaţiunii sale să voteze împotriva cererii DNA.

Potrivit DNA, în perioada octombrie 2011 - iulie 2014, Dan Şova a pretins sume de bani şi a primit în total 100.000 de euro de la o persoană denunţătoare, în schimbul traficării influenţei sale reale pe care o avea pe lângă Mihai Bălan, director general al CET Govora SA, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unui contract de asistenţă juridică cu o anumită societate de avocatură, contract de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro/lună.

Dan Şova va fi prezentat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.