Dan Şova a anunţat, marţi, că a demisionat de la şefia Ministerului Transporturilor. Motivul declarat este pentru a fi "în prima linie" în timpul campaniei prezidenţiale.

"Cu patru luni înainte de alegerile prezidenţiale, vă anunţ intenţia mea de a demisiona, de a mă retrage din fruntea Ministerului Transporturilor şi din Guvern, singurul motiv al dorinţei mele este acela de a mă afla în prima linie a bătăliei electorale care urmează pentru funcţia de preşedinte al României. Este o bătălie foarte importantă, dacă ne uităm la ultimii zece ani de mandat dezastruos al lui Traian Băsescu. Aceste alegeri sunt decisive pentru cum va arăta România în următorii 10 ani. Îmi pasă de direcţia României şi voi face tot ce îmi stă în putinţă ca în aceste 4 luni să aducem la Cotroceni un om tânăr, un camarad, care înţelege ce vor românii şi care a demonstrat că are un proiect pentru România fundamental diferit de ce s-a întâmplat în ultimii ani", a declarat Dan Şova, citat de Digi24.

Potrivit unor surse neoficiale citate de Gândul, fostul ministru de Interne, Ioan Rus, ar putea prelua funcţia de ministru al Transporturilor.

Demisia lui Şova este una previzibilă, scrie Gândul, surse din PSD afirmând că Şova urma să fie remaniat, iar demisia reprezintă o formă onorabilă de a pleca de la minister.

Liderul grupului din Senat al PSD, Ilie Sârbu, a spus că cooptarea lui Ioan Rus în Guvern a fost discutată în partid în mod neoficial şi că "probabil aşa va fi". "Important este să meargă Guvernul mai departe, să avem un ministru să facă faţă problemelor", a declarat Sârbu, care a adăugat că au "fost consultări în partid, deoarece lucrurile acestea nu se fac de la o oră la alta".

Ioan Rus a fost mai ministru în primul Guvern Ponta, dar şi-a dat demisia după începerea suspendării preşedintelui Traian Băsescu, din cauza problemelor legate de listele electorale. Rus a fost un susţinător al lui Victor Ponta, el şi grupul de la Cluj ajutându-l pe acesta să preia preşedinţia partidului la Congresul din 2010, când Ponta a candidat împotriva lui Mircea Geoană.

Dan Şova este şi el un apropiat al premierului Victor Ponta, cei doi fiind prieteni înainte ca ultimul să ajungă în fruntea Guvernului şi şef în Kiseleff.