Fost PSD-ist, trecut pe la PDL şi ajuns în PNL, Dan Vîlceanu, liderul filialei Gorj a Partidului Naţional Liberal şi cel considerat mâna dreaptă a premierului Florin Cîţu, a depus miercuri jurământul în funcţia de ministru al Finanţelor. 

Fără votul lui Orban

Dan Vîlceanu a fost propus pentru acest portofoliu de către Florin Cîţu şi validat de Biroul Politic al PNL. Ludovic Orban, preşedintele partidului, a fost singurul care a votat împotriva nominalizării şi a subliniat că premierul Cîţu trebuie să-şi asume întreaga răspundere pentru această propunere.

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat miercuri după amiaza decretul de numire a lui Dan Vîlceanu pentru funcţia de ministru al Finanţelor, iar acesta din urmă a depus jurământul într-o scurtă ceremonie desfăşurată la Palatul Cotroceni. La aceasta, spre deosebire de alte ocazii similare, Iohannis nu a susţinut vreun discurs.

Potrivit Digi24.ro, şedinţa Biroului Politic al PNL a fost convocată de tabăra premierului, în timp ce din tabăra lui Orban a participat doar acesta la şedinţă.

"Îi mulţumesc premierului pentru susţinere. Este onorant pentru mine că astăzi am primit votul colegilor, este o încerdere pentru care mă simt obligat. Ministerul de Finanţe este unul dintre ministerele foarte importante şi nu am niciun fel de dubiu că voi face echipă bună cu prim-ministrul. Am lucrat foarte bine în comisia de finanţe şi îmi doresc ca să preiau cât mai repede portofoliul", a declarat Vîlceanu, după ce a fost validat de conducerea PNL.

Fost PSD-ist şi apoi PDL-ist

Dan Vîlceanu provine de la PSD, unde în perioada 2006-2009 a fost şef la TSD Gorj. A plecat apoi la PDL unde a ajuns preşedinte al filialei, în 2013. Fuziunea cu PNL din 2015 l-a adus în poziţia de lider al PNL Gorj.

Dan Vîlceanu s-a născut la 5 februarie 1979, la Bumbeşti Jiu, judeţul Gorj. A absolvit Colegiul Naţional "Tudor Vladimirescu" Târgu Jiu (1997), apoi cursurile Universităţii de Vest Timişoara - FEAA, cu diplomă de economist (2003). În 2005, a absolvit un master cu tema "Management şi Integrare Europeană" la Universitatea de Vest Timişoara - FEAA, iar în 2016 şi-a luat doctoratul la aceeaşi universitate, potrivit CV-ului publicat pe site-ul Camerei Deputaţilor.

Din 2004, a fost economist la SC Trefo SRL, apoi, din 2006, director economic la SC Rominex Mining Engineering SA, iar din 2016 - director economic la SC Trefo SRL.

De două ori deputat 

La alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016 a fost ales deputat din partea Partidului Naţional Liberal în circumscripţia electorală nr. 20 Gorj. La alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020 a fost reales deputat din partea Partidului Naţional Liberal în circumscripţia electorală nr. 20 Gorj.

În actuala legislatură este membru al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, membru al Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Letonia, al Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Lituania şi al Grupului parlamentar de prietenie cu Regatul Belgiei.

Cu avere 

Potrivit ultimei declaraţii de avere, Dan Vîlceanu deţine titluri de stat în valoare de 731.501,00 lei. În plus, viitorul şef de la Finanţe a încasat, anul trecut, de la Camera Deputaţilor, un salariu în valoare de 137.070,00 lei, iar pentru funcţia de profesor suma de 62.315,00 lei. De asemenea, Vîlceanu primeşte 129.881,00 lei din închirierea unei hale din Timişoara.

Acesta deţine patru terenuri, cel mai mare având o suprafaţă de 21.063 mp, în comuna Runcu, judeţul Gorj, dar şi trei imobile, două în judeţul Gorj şi unul în Timiş.

Deputatul deţine suma de 41.535,09 RON într-un cont deschis la Unicredit Bank şi 29.959,48 RON la Banca Transilvania. În declaraţia de avere se arată că Dan Vîlceanu conduce un BMW Seria 5, din anul 2011.

Controverse cu firma părinţilor

Potrivit G4Media.ro, Dan Vîlceanu şi familia sa, care deţine firma Trefo SRL din Rovinari, au fost vizaţi într-un dosar de evaziune fiscală. Acelaşi portal scrie miercuri, citând surse judiciare, că dosarul respectiv ar fi fost clasat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul a plecat de la un control al ANAF Gorj. Inspectorii au sesizat Parchetul Tribunalului Gorj, iar, ulterior, cazul a fost declinat la Parchetul General, dată fiind calitatea de parlamentar a lui Dan Vîlceanu, mai notează G4Media.

Potrivit unei anchete de presă publicate în România liberă în ianuarie 2020 de jurnalistul gorjean Narcis Daju, în 2019, inspectorii de la ANAF Gorj au făcut un control la firma Trefo SRL din Rovinari, deţinută de Elisabeta Vîlceanu şi condusă de directorul Eugen Vîlceanu, părinţii deputatului PNL Dan Vîlceanu. Controlul a fost făcut după ce inspectorii au primit sesizări din alte judeţe privind un comportament de tip fantomă din partea mai multor firme care au livrat materie primă către Trefo Rovinari. Inspectorii ANAF aveau suspiciuni că tranzacţiile erau fictive, doar pe hârtie, cu scopul de a diminua impozitul pe profit şi de a deduce TVA. Un lucru a atras atenţia inspectorilor ANAF: facturile firmelor care livrau materie primă către Trefo erau semnate toate de persoane care se numeau Stănescu şi aveau acelaşi scris, deşi proveanu din zone diferite ale ţării.

În ianuarie 2020, Adevărul.ro scria că firma familiei lui Dan Vîlceanu, Trefo, a încheiat un contract în valoare de aproximativ un milion de dolari cu Complexul Energetic Oltenia (CEO). Parlamentarul susţinea că n-are nicio altă legătură cu societatea Trefo, în afară de faptul că de afacere se ocupă părinţii săi.

Potrivit stiripesurse.ro, firma Trefo este "abonată" la bani de la companiile de stat, având în trecut contracte cu: CET Govora, Compania Locală de Termoficare Colterm, Complexul Energetic Hunedoara, Complexul Energetic Oltenia.