La patru ani de când a fost trimis în judecată, omul de afaceri Dan Voiculescu a fost condamnat joi de magistraţii Tribunalului Bucureşti la 5 ani de închisoare cu executare, în dosarul în care este acuzat de privatizarea frauduloasă a Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), scrie Adevărul.ro. Decizia nu este, însă, definitivă, avocatul lui Voiculescu formulând deja apel împotriva sentinţei.

În acelaşi dosar cunoscutul medic Gheorghe Mencinicopschi a fost condamnat la 6 ani de închisoare cu executare. De asemenea, Corneliu Popa, Cătălin Sandu Jean, Sorin Pantiş, Flavius Pop şi Vlad Săvulescu au fost condamnaţi la câte şase ani de închisoare cu executare. Totodată, Gheorghe Sin, Constantin Baciu, Alexandru Petre, Grigore Marinescu şi Vica Ene, cu toţii judecaţi în acelaşi dosar, au primit câte 5 ani de executare.

Judecătorii au mai decis ca toţi condamnaţii să înapoieze Ministerului Agriculturii peste 60 de milioane de euro. Separat Dan Voiculescu este obligat să înapoieze statului 135.000 de euro, bani ce reprezintă contravaloarea a 19 milioane de acţiuni ale ICA donate de omul de afaceri fiicei sale, Camelia.

În plus, Tribunalul Bucureşti a pus sechestru pe mai multe conturi ale omului de afaceri printre care unul deschis la BRD în care se află suma de 15 milioane de lei. Lui Dan Voiculescu i-au fost interzise şi mai multe drepturi civile pe o perioadă de 3 ani de la ispăşirea pedepsei.

Preşedintele de onoare al Partidului Conservator a fost găsit vinovat de spălare de bani şi de folosire de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, a influenţei şi autorităţii date de această calitate în scopul de a obţine, pentru sine sau pentru altul, bani, bunuri sau alte foloase necuvenite (faptă ce între timp s-a prescris).  Cu alte cuvinte, Voiculescu s-ar fi folosit de poziţia politică pentru a cumpăra pachetul majoritar de acţiuni al Institutului de Cercetări Alimentare (I.C.A.) la un preţ mult mai mic decât cel real.

Alături de preşedintele Partidului Conservator, în dosar au mai fost cercetate 27 de persoane din care 13 persoane au fost trimise în judecată. Potrivit rechizitoriului, "în perioada 1991-2003, inculpaţii au desfăşurat o serie de operaţiuni financiare şi comerciale frauduloase în scopul de a facilita adjudecarea prin licitaţie, de către Grivco SA (firma lui Dan Voiculescu), a pachetului de acţiuni deţinut de Administraţia Domeniului Statului la I.C.A., la un preţ mult mai mic faţă de valoarea comercială reală", arătau procurorii la trimiterea în judecată a dosarului.

În plus, anchetatorii arătau că în iulie 2003, Corneliu Popa (judecat şi el în dosar), în calitatea sa de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Agenţiei Domeniilor Statului, ar fi aprobat ilegal declanşarea procesului de privatizare al I.C.A, stabilind o valoare a pachetului de acţiuni de 94,5 ori mai mică de valoarea comercială reală a acestuia. "Prin subevaluarea cu intenţie a terenurilor, construcţiilor şi a titlurilor de participare şi prin falsificarea documentaţiei acest pachet de acţiuni a fost achiziţionat cu suma de 104.730 de euro, în vreme ce valoarea reală era de 7.900.929 de euro", mai explică procurorii. La licitaţia aranjată ar fi participat doar firma Grivco a lui Voiculescu şi, în nume propriu, Gheorghe Mencinicopschi, directorul general şi membru al A.G.A. al I.C.A. S.A, dar şi membru al Partidului Conservator încă din 1991.

În ultimul cuvânt înainte de pronunţarea sentinţei, Dan Voiculescu a declarat că există două nereguli în ceea ce priveşte ancheta. O primă neregulă ar fi aceea că, pe parcursul urmăririi penale, el nu ar fi fost chemat niciodată în faţa anchetatorilor pentru a da declaraţie.

O a doua neregulă în opinia omului de afaceri ar fi aceea că nu există nicio probă şi niciun indiciu direct sau indirect care să dovedească acuzaţiile ce i se aduc, respectiv nu există martori, înregistrări telefonice sau ambientale ori documente care să dovedească acuzaţiile ce i se aduc de către anchetatori.