Premierul Viorica Dăncilă a gafat din nou. Vineri, la întâlnirea cu omologul său din Croaţia, prim-ministrul României n-a mai aşteptat intonarea imnului, invitându-l direct pe Andrej Plenkovic să treacă în revista garda de onoare.

Văzând că acesta nu acceptă invitaţia ei de a coborî de pe podium, Dăncilă face primul pas. Premierul croat a oprit-o însă din grabă şi abia atunci prim-ministrul României a aşteptat intonarea imnului. 

De asemenea, în declaraţia de presă făcută ulterior întâlnirii, Dăncilă a mai "bifat" greşeli deopotrivă în limba română şi engleză. „Am avut discuţii foarte interesante privind cooperarea noastră în context european şi în perspectiva apartenenţei CELE (!) două state la trio-ul preşedinţiilor Consiliului Uniunii Europene”, a spus Dăncilă, potrivit adevarul.ro.

Apoi, adresându-se direct lui Plenkovic, pe care a vrut să-l invite la o fotografie, i-a spus: "Make a photo?". Dacă ar fi vorbit corect limba engleză, Dăncilă ar fi trebuit să folosească sintagma "take a photo", desigur, într-o întrebare politicoasă.