Preşedintele Mişcării Populare Bihor, Daniel Meze, susţine că liderul PSD Bihor, Ioan Mang, l-ar fi ameninţat să nu mai vorbească despre scandalul plagiatului în urma căruia acesta şi-a dat demisia din funcţia de ministru al Educaţiei. Reacţia vine după ce, într-o conferinţă de presă desfăşurată luni, liderul MP Bihor a repus pe tapet scandalul, spunând că, tocmai din cauza acestuia, Mang "s-ar face de râs" dacă ar candida pentru Primăria Oradea.

"Astăzi m-a sunat preşedintele PSD Bihor, Ioan Mang, pe numărul meu privat de telefon şi m-a ameninţat spunându-mi textual: "să mă potolesc şi să nu mai vorbesc despre plagiatul dânsului". Am rămas şocat şi siderat de această ameninţare. Telefonul l-am primit la ora 14.02", a afirmat Daniel Meze într-un comunicat de presă trimis miercuri seara presei locale, adăugând că l-a informat şi pe Traian Băsescu, preşedintele MP, despre situaţie.

"Dacă domnul Mang crede că mă poate intimida şi crede că poate să-mi închidă gura cu un astfel de telefon se înşală. Faptul că este deranjat şi recurge la ameninţări de cea mai joasă speţă denotă disperare şi reactivare unor complexe şi reflexe comuniste de care dă dovadă acest partid cu mentalitate retrogradă (…)", a mai afirmat Meze.

Şeful MP Bihor susţine în acelaşi comunicat că nu este intimidat de atitudinea preşedintelui Ioan Mang. "Nu avem nevoie de "plagiatori", "penali" şi "pensionari" în politica bihoreană. Am catalogat liderii PNL, UDMR şi PSD Bihor ca fiind "Aşi de Pică" şi am spus lucrurilor pe nume pentru că nu am ce să pierd şi nu îmi este frică să fac politică şi să spun ceea ce cred", a precizat Meze, punând accent pe "dreptul la libera exprimare".

În aceeaşi informare, Meze a susţinut că se va ocupa "personal de domnul Mang şi am să-i documentez lucrările ştiinţifice, prezentând în faţa opiniei publice plagiatul grosolan în care este implicat".

"Îl întreb public pe domnul Mang de ce şi-a dat demisia din funcţia de ministru al învăţământului după şapte zile, după ce toată presa centrală a prezentat acuzaţiile de plagiat? De ce şi-a dat demisia dacă se consideră curat ca lacrima şi "fără de pată" în problema plagiatului?", se arată în comunicatul şefului MP Bihor, care încheie prin a spune că regretă că, în 2016, PSD "recurge la astfel de mijloace josnice de intimidare".