Federaţia română de Hip-Hop Internaţional, prezidată de orădenii Gabriel Chevari şi Darius Domocoş, a organizat la sfârşitul săptămânii trecute la Braşov Campionatul Naţional pentru acest gen de dans, la care au participat aproximativ 300 de dansatori din toată ţară.

Competiţia a fost împărţită pe trei categorii de vârstă: Juniori (7-12 ani), Varsity (13-17 ani) şi Adult (peste 18 ani) şi pe solo, la popping, locking, hip-hop, duet la hip-hop şi formaţii.

Locul I la fiecare categorie a fost câştigat de trupe din Bucureşti şi Galaţi, însă trupele orădene s-au clasat şi ele pe podium. Dansatorii Ritm-Mic au obţinut locul al doilea la categoria de vârstă Junior, iar formaţia Future M&Q pe aceeaşi poziţie, însă, la categoria Varsity.

"Având în vedere nivelul ridicat al competiţiei şi progresul fantastic pe care Hip Hop-Dance-ul îl înregistrează în România, organizatorii au hotărât să le dea posibilitatea de a reprezenta România la Campionatele Mondiale din Las Vegas trupelor care au ocupat locurile 1, 2 şi 3, dar şi dansatorilor solo care au ocupat locul întâi la categoria Popping şi Locking", se arată într-un comunicat trimis de Lennon Cosma, coregraful trupei Future M&Q.

"Fiind o deplasare foarte costisitoare recurgem la ajutorul tuturor celor care au posibilitatea să ni-l acorde", mai spune coregraful.