Imagini spectaculoase şi rare cu cocoşi de munte dansând au fost făcute publice de Administraţia Parcului Natural Apuseni (APNA), una dintre principalele arii protejate care se află şi pe teritoriul Bihorului.

Camerele montate de rangeri au suprins ritualul nupţial al păsărilor. Înregistrarea video a fost postată pe pagina de Facebook a parcului. „Cocoşul de munte (Tetrao urogallus) executând un dans specific perioade de împerechere. Femela depune de obicei 5-12 ouă la sfârşitul lui aprilie şi începutul lunii mai. Incubaţia durează în medie 26-29 de zile şi este asigurată numai de către femelă”, au transmis reprezentanţii APNA.

Cocoşul de munte este o pasăre din familia fazanului, foarte sperioasă şi, din acest motiv, se poate vedea rar în natură. Arealul lui de răspândire este în Europa Centrală, în ţări precum Austria, Elveţia, Slovenia, România şi Germania. Deschis, penajul cozii cocoşului de munte are aspect de evantai. Dansul cu penele deschise şi emiterea unor sunete specifice reprezintă modalitatea prin care masculul atrage femela.

Vezi aici imaginile cu dansul păsărilor!

Cocoş de munte