Formaţia Klezmer a Comunităţii Evreieşti din Oradea concertează din nou, duminică, ora 19, la Sinagoga Sion.

Evenimentul numit "Dansuri şi virtuozităţi" este organizat de Fundaţia de Protejare a Monumentelor Istorice Bihor, care a primit în administrare Sinagoga Sion, reabilitată de municipalitate pe bani europeni şi transformată în sală multifuncţională.

Hakeshet Klezmer Band este prima formaţie de muzica klezmer din România. Formaţia a debutat pe scena Teatrului din Oradea în 2005 şi de atunci a participat la festivaluri organizate în oraşe precum Sibiu, Galaţi, Timişoara, Bucureşti, Cluj, Mediaş şi Braşov.

De asemenea, Hakeshet Klezmer Band, care a avut un rol important şi în musicalul "Scripcarul pe acoperiş" al Teatrului Regina Maria, a dat concerte în Ungaria, Israel şi Argentina.

Formaţia îi are ca membri pe Csatari-Malec Eszter (solistă vocală), Bogdan-Bodis Adam (pian, sintetizator şi acordeon), Cătălin Chirilă (clarinet), Nicoalae Levi (vioară), Ilie Pop (trombon), Boros-Konrad Petru (contrabas), Seidler Andrei (tobe) şi Trendler Iosif (percuţie).

Preţul unui bilet la concertul de duminică este 10 lei. Biletele se vând la Sinagoga Sion şi la Turnul Primăriei.