Pentru că a venit luna decembrie şi, implicit, şi temperaturile mai scăzute, un grup de tineri îi invită pe orădeni să facă o faptă bună şi să doneze o pătură sau un sac de dormit pentru oamenii străzii.

"O mare parte din ei dorm prin canale, sub poduri, pe lângă conducte de apă caldă sau în case părăsite care nu au uşi şi geamuri", a transmis organizaţia Tineret Filadelfia Oradea.

Colecta se va face marţi (5 decembrie) şi miercuri (6 decembrie), la Casa de Cultură a Sindicatelor, între orele 17 şi 18.30.

"Pentru mulţi dintre noi o pătură nu semnifică foarte mult. Poate că o ţinem în dulap şi o folosim doar din când în când. Aceşti oameni însă au mare nevoie de ea, pentru unii din ei fiind singura sursă de căldură pe perioada iernii", au mai transmis tinerii. Organizaţia are în evidenţe 90 de persoane care trăiesc şi dorm pe stradă.