Din 24 februarie, persoanele cu dizabilităţi vor putea face sesizări sau să ceară sfaturi şi informaţii la Direcţia de Asistenţă Socială Oradea (DASO) fără să se mai prezinte la sediul instituţiei, datorită Telefonului Verde, o linie telefonică gratuită, înfiinţată tocmai în scopul de a facilita comunicarea.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de instituţie marţi, numărul de telefon 0800.410.430 poate fi apelat gratuit din toate reţelele fixe şi mobile.

Sesizările care intră în sfera de competenţă a DASO vor fi preluate şi înregistrate de personal specializat, fără a mai fi nevoie de prezenţa persoanei cu dizabilităţi la sediul instituţiei. De asemenea, "persoanele care sesizează probleme care nu intră în sfera de competenţă a DAS Oradea vor fi îndrumate spre instituţiile competente".

Bolnavul va putea apela la Telefonul Verde din 24 februarie începând, de luni până miercuri între orele 7.30 şi 16.30, joi de la 7.30 la 18.30, şi vineri de la 7.30 la 16.

"Acest serviciu vine în sprijinul persoanelor cu dizabilităţi pentru o mai bună identificare a nevoilor acestora, pentru a le facilita accesul la serviciile, programele şi activităţile oferite de către Direcţia de Asistenţă Socială Oradea precum şi cu scopul informării, consilierii şi îndrumării acestora către instituţiile abilitate", se arată în comunicat.