Biblioteca Judeţeană Gheorghe Şincai a anunţat că în parteneriat cu Clubul Lions din Oradea face demersuri ca să le ofere posibilitatea copiilor cu deficienţe de vedere să aibă acces la informaţii tipărite cu ajutorul unui aparat optic de mărire, care să poată mări până la o dimensiune pe care copiii o pot percepe confortabil. "Cele două obiective ale acestui proiect sunt achiziţionarea de tehnologie de acces pentru copiii nevăzători sau cu deficienţe de vedere şi instruirea acestora pentru a putea utiliza tehnologia de acces în cadrul instituţiei de învăţământ, dar şi în afara acesteia", se precizează într-un comunicat al Bibliotecii.

Reprezentanţii instituţiei afirmă că pentru achiziţia aparatelor va avea loc şi o acţiune caritabilă, Clubul Lions urmând să instaleze în perioada 8-10 octombrie un stand cu produse tradiţionale din Bihor, pe Podul Ferdinand. Întreaga sumă strânsă va fi direcţionată către achiziţionarea aparatului amintit.

Pe de altă parte, reprezentanţii Bibliotecii Judeţene au mai anunţat că în cursul zilei de joi vor primi vizita unor copilaşi cu deficienţe de vedere de la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Senzorială Oradea, care vor avea posibilitatea să lectureze cărţile în format Daisy, disponibile la Bibliotecă în urma unui parteneriat cu Fundaţia "Cartea Călătoare".

"Cărţile în format Daisy, computerele prevăzute cu cititoare de ecran şi sinteză vocală, împreună cu dezvoltarea Internetului, au revoluţionat modul de acces la informaţie în cazul persoanelor cu deficienţe de vedere sau cu dificultăţi de citire. O carte de 400 pagini convertită în formatul digital Daisy poate să încapă pe un singur CD", mai menţionează reprezentanţii instituţiei.