Asociaţia Pro Bambini din Oradea organizează pe 11 decembrie, de la ora 17, o nouă ediţie, a şasea, a Festivalului Naţional "Asta-i datina străveche", cu colinde şi obiceuri de Crăciun şi Revelion specifice mai multor zone ale ţării.

Şi anul acesta, spectacolul va fi precedat de o paradă a portului popular prin Oradea, pe traseul Cetate – Podul Dacia – Parcul Traian – str Republicii – Teatrul Regina Maria.

"Acum, când suntem înconjuraţi de modernism şi renunţăm la tradiţii şi la valori culturale, este imperios necesară animarea vieţii culturale a oraşului şi antrenarea tinerelor talente în promovarea tradiţiilor şi obiceiurilor străbune, precum şi formarea şi dezvoltarea dragostei pentru patrimoniul folcloric în rândul tinerilor şi al adulţilor de diferite etnii", se arată într-un comunicat al organizatorilor.

La ediţia a VI-a vor participa ansamblurile "Gura Izvorului" din Vatra Moldoviţei (judeţul Suceava), "Kozaciok" din Bălcuţi (Suceava), "Prietenii Mariei" din Strâmtura (Maramureş), "Dansatorii de pe Someş" din Iclod (Cluj), "Glanetaşul" din Târlişua (Bistriţa Năsăud) şi "Pui de răzeşi" din Vatra Dornei (Suceava).

De asemenea, anul acesta la Oradea vor veni şi copiii şcolii "Jozsef Attila" din Berettyoujfalu (Ungaria) şi membrii ansamblului "Apşiţa" din Apşa de Jos (Ucraina). În schimb, oraşul gazdă va fi reprezentat de ansamblul "Dacia" al şcolii generale cu acelaşi nume şi de ansamblul "Florile Bihorului".

Potrivit organizatorilor, invitat special al acestei ediţii va fi grupul vocal-folcloric "Corinteii" al Liceului de Arte din Oradea, condus de Aurica Bonţu. Spectacolul "Asta-i datina străveche" va avea loc la Teatrul Regina Maria, iar intrarea va fi liberă.

Proiectul este co-finanţat de Consiliul Judeţean Bihor, prin Direcţia Social Comunitară, şi sprijinit de mai mulţi sponsori. Parteneri în organizare sunt Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor, Liceul Teoretic "Aurel Lazăr", Colegiul Tehnic "Transilvania" şi Mănăstirea Sfintei Cruci.