Compozitorul și producătorul orădean David Ciente a lansat miercuri seară, alături de Theo Rose, piesa „Party cu baba”. În videoclipul de peste șase minute, realizat cu ajutorul inteligenței artificiale, o bătrânică pleacă din sat împreună cu cei doi, se distrează pe litoral, iar seara ajunge în centrul unei petreceri.

În primele scene, bătrânica stă la poartă cu trei vecine din sat, iar discuția lor ajunge la cei care câștigă bani din postările pe TikTok. David Ciente și Theo Rose vin apoi cu o mașină decapotabilă, iar femeia pleacă împreună cu ei.

Cu batic și cu telefon în mână

Ajunsă la mare, bătrânica se distrează alături de cei doi artiști, mănâncă porumb fiert pe plajă, bea un cocktail și se plimbă cu skijetul, iar seara apare la o petrecere, unde ajunge rapid în centrul atenției.

„Am urcat-o în decapotabilă lângă mine și Theo și am dus-o la mare, unde i se cuvine: în mijlocul petrecerii”, a explicat artistul în descrierea videoclipului publicat pe YouTube.

Potrivit lui David Ciente, personajul a fost inspirat de bunicile din satele românești, dar și de glumele și expresiile care circulă din vorbă în vorbă și, mai nou, pe rețelele de socializare.

„Piesa asta a pornit de la o întrebare simplă: cine a zis că folclorul înseamnă doar ce s-a scris acum sute de ani? Folclorul nu e o vitrină de muzeu - e viu, îl scriem în fiecare zi, toți, ca națiune. Glumele de la banca din fața porții, replicile care circulă din gură-n gură, vorba bunicii care ajunge meme pe TikTok - ăsta e folclorul contemporan. Rural și urban, cu batic și cu telefon în mână. Iar umorul românesc e poate cea mai sănătoasă parte din el”, mai apare în descirerea videoclipului.

David Ciente a semnat scenariul și regia videoclipului. Orădeanul spune că imaginile au fost create cu ajutorul inteligenței artificiale, fără platou și fără camere de filmat, iar pentru realizarea lor a fost folosită platforma Higgsfield AI.

În schimb, muzica a fost înregistrată integral în studio, iar vocile le aparțin lui Theo Rose și producătorului orădean. Ciente a semnat muzica, aranjamentul și producția audio și a scris versurile împreună cu Florian Rus. Mixajul și masterizarea au fost realizate de Sergiu Musteață.

În primele 17 ore de la premieră, videoclipul a adunat peste 15.000 de vizualizări pe YouTube.

Colaborări cu artiști cunoscuți

Originar din Oradea, David Ciente este cunoscut pentru piesele în care combină muzica electronică și elementele folclorice. El a mai colaborat cu Irina Rimes și Surorile Oșoianu pentru „Ielele” și „Mama”, dar și cu Damian Drăghici și Roxen pentru melodia „Lasă-mă”.

În 2025, orădeanul a lansat și o reinterpretare a melodiei tradiționale „Purtata fetelor de la Căpâlna”.

Așa cum BIHOREANUL a mai scris, David Ciente a lucrat de-a lungul anilor cu Inna, Alina Eremia, Selena Gomez și Alicia Keys. Printre piesele care îi poartă semnătura se numără „Ring”, interpretată de Selena Gomez, „Ruleta”, de Inna, și „Avioane de hârtie”, cântată de Andra și Shift.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!