David Popovici a devenit din nou campion mondial, joi, în cadrul probei considerate „regină” a natației, 100 m liber.

Înotătorul român a încheiat cursa în doar 46,51 secunde, conform Golazo.ro.

Potrivit presei centrale, David și-a ocupat locul de start în aplauzele spectatorilor și a concurat pe culoarul cu numărul 5.

Vezi mai jos cursa spectaculoasă reușită de David Popovici:

Timpii obținuți de toți cei 8 sportivi în finală:

  • David Popovici - 46.51
  • Jack Alexy - 46.92
  • Kyle Chalmers - 47.17
  • Guilherme Caribe - 47.35
  • Egor Kornev - 47:51
  • Patrick Sammon - 47:58
  • Maxime Grousset - 47.59
  • Matthew Richards - 47:74

Golazo notează că, după calificarea în finala probei de 100 de metri liber, David a luat o decizie neașteptată împreună cu echipa sa: retragerea din proba de 50 de metri liber, ale cărei serii vor începe vineri dimineață. Este o probă pe care Popovici nu a pus nici în trecut foarte mult accent.

Marți, David Popovici a câștigat și proba de 200 de metri liber din cadrul Campionatelor Mondiale de Natație de la Singapore.

Ulterior victoriei, sportivul român a mărturisit că a fost cuprins de frică și a vrut să renunțe înainte de a intra în bazin la Campionatele Mondiale de Natație de la Singapore și chiar a fost la un pas să se întoarcă acasă.

„Cu 3 zile înainte să înceapă concursul, am pățit ceva ce nu am mai pățit niciodată. Și anume: să îmi fie frică, să îmi doresc să mă întorc acasă. M-a cuprins frica asta, am început să mă uit inclusiv după bilete de întoarcere. L-am rugat pe tatăl meu să-i anunțe pe toți că nu voi mai putea concura. Îmi părea rău de toți. Și-au luat bilet... familie. Simțeam că nu pot să mai continui. Cred că lumea, sportivii nu vorbesc suficient de mult despre asta și eu simt că am responsabilitatea de a o face. Prea puțină lume vorbește despre momentele astea dificile și, într-adevăr, au fost niște momente foarte dificile. Mult mai mândru decât de medalia asta și de timpul obținut sunt de faptul că am reușit să mă mobilizez. Ai nevoie de un grup solid în jurul tău care să-ți amintească că meriți, că ești suficient de bun. Nu a avut nicio legătură cu frica de a pierde. Niciuna! Sincer, nici nu mă interesa. A avut toată legătura cu faptul că a-ți descoperi potențialul și a tinde către el e o chestie foarte, foarte înfricoșătoare,” a declarat David Popovici, pentru Golazo.

Astfel, medalia obținută joi este cea de-a patra medalie de aur obținută de el la campionatele mondiale.

În 2022, la Budapesta, Popovici a mai bifat două medalii de aur la probele de 100 m liber și la 200 m liber.

Pe de altă parte, sportivul român are două medalii și la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024: aur la 200 m liber și bronz la 100 m liber.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!