Înotătorul David Popovici a devenit campion olimpic la 200 de metri liber, după ce, luni seară, a câștigat finala în ultimele clipe, cu o revenire de senzație. „Dacă eu am putut, băiat obișnuit, absolut oricine poate. Vă rog, faceți-o și voi!”, a transmis el.

Potrivit G4Media.ro, Popovici a terminat cursa cu 1:44.72, fiind urmat îndeaproape de englezul Matthew Richards, cu 1:44.74, și de americanul Luke Hobson, cu 1:44.79.

Românul a fost al doilea după prima lungime de bazin, a fost al treilea după 100 de metri, apoi a urcat pe doi la 150 de metri, reuşind să îl devanseze pe britanicul Matthew Richards pe ultimii metri ai cursei. Popovici a fost cel mai rapid atât în serii (1 min 45 sec 65/100), cât şi în semifinale (1 min 44 sec 53/100), notează Digi24.

Este primul titlu olimpic din cariera lui David Popovici, care va împlini 20 de ani la 15 septembrie.

Prin această performanță, România a câștigat și prima medalie de la Jocurile Olimpice de vară Paris 2024.


foto: Inquam Photos / Colette Rochefort

De asemenea, este prima medalie de aur la înot câștigat de români după două decenii. Cea mai recentă medalie olimpică a înotului românesc data din 2004, când Camelia Potec lua aurul la 200 m liber la Atena, iar Răzvan Florea bronzul la 200 m spate, mai arată Digi24.

„Dacă eu am putut, băiat obișnuit, absolut oricine poate. Vă rog, faceți-o și voi! Cine știe, orice e posibil la JO. Atâta timp cât ai un culoar, ai o șansă. Mă bucur că am luptat până la ultimul metru”, a declarat David Popovici la final. „Treaba încă nu s-a încheiat, însă bineînțeles că o să mă bucur. E o realizare imensă în primul rând pentru mine, mă bucur că țara m-a urmărit, tribuna e plină aici. Mă bucur că am asistat împreună la ceea ce am reușit. Mulțumesc!”, a mai adăugat campionul olimpic, potrivit G4Media.


foto: Inquam Photos / Colette Rochefort

David Popovici a adus a 91-a medalie de aur pentru România în istoria Jocurilor Olimpice, mai notează Digi24.

Românul va mai evolua la Jocurile Olimpice de la Paris şi în proba de 100 m liber, ale cărei serii sunt programate marţi, de la ora 12:15, zi în care vor avea loc şi semifinalele (21:30).

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!