Un băiețel de 10 ani din Bihor a crescut cu o boală metabolică rară și cruntă, care i-a distrus ficatul, l-a obligat să ia pumni de medicamente, să mănânce doar legume și fructe și să fie internat de 100 de ori în spitale.

David este însă un bun exemplu de învingător, căci nu demult a trecut cu bine prin patru operații în Italia, inclusiv una de transplant hepatic, iar acum este sănătos și descoperă ce gust au carnea și ciocolata.

La 10 ani descoperă gusturi

Fundația Mereu Aproape, care a strâns din donații 30.000 de euro, bani care să acopere cheltuielile complementare ale operațiilor din Italia - procedurile medicale în sine fiind acoperite de statul român - transmite că „asemenea legendarului David care l-a învins pe Goliat, David, băiețelul al cărui ficat a fost distrus de cantitățile impresionante de amoniac din sânge, a învins boala de care suferea”.

„Cu ajutorul transplantului hepatic, care a fost posibil și datorită Fundației Mereu Aproape, David este acum pe cale de a-și împlini de visurile cele mai dragi: să mânce pui rotisat și tort. Deocamdată, băiețelul s-a delectat pentru prima dată în viața lui cu pui la grătar, un pic de patiserie și câteva bucățele de ciocolată. David zâmbește acum larg, cu naturalețea cu care o face un copil sănătos. Iar dacă nu știi problemele grave de sănătate cu care s-a confruntat până de curând, nici nu ai bănui că, în urmă cu nici două luni, copilul era pe cale să piardă lupta cu viața”, au transmis reprezentanții fundației printr-un comunicat de presă. 

O copilărie chinuită

Aceeași fundație prezintă povestea lui David. Părinții lui, soții Goldea, pierduseră deja trei fetițe la puțină vreme după venirea lor pe lume. Astfel, când s-a născut David, i-au făcut mai multe analize și în Ungaria, pentru a se asigura bă micuțul este sănătos. 

„Însă nici de această dată soarta nu a fost blândă cu ei. Diagnosticat în prima lună de viață cu o boală metabolică rară, unică în România - deficit congenital de arginin-succinil-liază - David a devenit centrul universului părinților lui care au înțeles că lupta să îl țină în viață pe copil depinde doar de ei. Iar lupta pentru supraviețuirea băiatului lor nu a fost deloc ușoară. Căci, de când a venit pe lume, organismul lui David a respins proteinele, iar singurele alimente pe care le tolera au fost fructele și legumele. Doar cu acestea și cu un pumn de medicamente și suplimente a reușit să trăiască, deși a visat toată copilaria lui să mănânce pui la rotisor, șnițel și  tort cu ciocolată. La finalul anului trecut, starea lui David era atât de gravă încât și medicii erau deznădăjduiți. Nu-l mai puteau nici hrăni și nici hidrata prin perfuzii căci David nu mai avea vene care să suporte înțepăturile”, transmite Fundația Mereu Aproape, care adaugă că micuțul a fost internat de 100 de ori în spitale. 

Patru operații grele

David a ajuns în Italia la mijlocul lunii decembrie a anului trecut și a trecut la Institutul Mediteranean de Transplanturi și Terapii de Înaltă Specializare prin patru operații. Una dintre acestea, la începutul lunii ianuarie, a vizat transplant de ficat de la mama copilului, menit să-i salveze micuțului viața. 

„Medicii de la ISMETT – Institutul Mediteranean de Transplanturi și Terapii de Înaltă Specializare - au fost nevoiți să acționeze cât se poate de repede. Motivul? Afecțiunea de care suferea David dusese la acumularea amoniacului glutaminei în organism în cantități uiașe, provocând amoniemia care îi distrusesese ficatul. Însă operația nu a fost nici ușoară și nici lipsită de complicații. După intervenția chirurgicală care a durat 12 ore, a fost nevoie rapid de o altă intervenție chirurgicală, pentru că, în timpul transplantului, David a făcut pancreatită. Iar problmemele și complicațiile nu s-au oprit aici. Au urmat și o a treia, și o a patra operație. Lupta cu boala a continuat, însă nici medicii, nici David nu s-au dat bătuți și rezultatele s-au făcut simțite. Cu antibiotice administrate continuu și sub permanenta supraveghere a tatălui lui care i-a fost alături 42 de zile, secundă cu secundă, David a reușit să reînceapă să tolereze mâncarea la o lună de la transplant”, mai transmit reprezentanții fundației care l-a ajutat pe băiețelul din Bihor. 

Mama lui îl hrănește acum conform indicațiilor nutriționiștilor, iar micuțul descoperă gusturile alimentelor. „I-am dus lui David supă și carne de pui. Când a vazut cât de “ațoasă” este carnea de pui, mi-a spus că are un gust rău și că nu îi place să o mestece, să nu îi mai aduc pui, ci carne de vițel”, povestește mama lui David.

Femeia le mulțumește celor care au donat pentru ca David să poată beneficia de operațiile atât de complicate și de necesare. „Nu ne permitem să ne gândim la ce ar fi putut să fie, că izbucnim în lacrimi amândoi. Ne bucurăm și îi mulțumim lui Dumnezeu și dumneavoastră pentru că am ajuns aici și David a făcut transplantul de ficat!”, spune mama băiatului.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!