Dan Diaconescu se plânge că Victor Ponta, contracandidatul său din Colegiul 6 deputaţi Târgu Jiu, îi pune piedici mereu, liderul PPDD a declarat că vrea să se lupte cu toate armele din dotare. El s-a plâns, la propria televiziune, de ce nu i-a ieşit strategia.

El a povestit cum i-a eşuat încercarea de a se prezenta în colegiu alături de moaştele Sf. Andrei, aflate pe teritoriul României. "Am vrut să aduc racla la Tg. Jiu, iar pe 1 Decembrie să o duc la Alba Iulia, însă n-am fost lăsat", a spus Diaconescu.

După ce a fost refuzat de Biserică, Dan Diaconescu a explicat, joi, pentru Ştirile PROTV ce s-a întâmplat: "Generalul Mircea Chelaru cred că a facut acest demers în numele asociaţiei sale, ştiu că mi-a povestit despre asta şi l-am rugat. Voiau să facă acest demers pentru Alba Iulia pe 30 noiembrie şi l-am rugat să facă evident o oprire şi la Tg. Jiu".

Reprezentanţii Patriarhiei au lămurit, însă, situaţia. "Domnule, aicea nu face toată lumea ce vrea cu moaştele!", a afirmat consilierul patriarhal, George Grigoriţă, de la Cancelaria Patriarhiei.

"Moaştele sunt în proprietatea unor biserici. Ele pot fi scoase doar de preoţi, cu binecuvântarea celor care le deţin şi a Patriarhului. Nu poate veni un domn de pe stradă să ia moaştele, să se ducă cu ele în pelerinaj. Procesiunile sunt publice şi în niciun caz doar pentru un singur om. În consecinţă, nu poate face Dan Diaconescu ce vrea el în biserică, pentru că Biserica nu este sub autoritatea lui, ci a lui Hristos şi a Patriarhului, nu mă-nţelegeţi?!", a mai spus acesta.

Fondatorul PP-DD susţine că pentru el Tg. Jiu este un oraş închis sub teroare, în beznă. "Ni se refuză cazarea la hotel, suntem daţi afară din restaurante, nu ne putem instala sediul de campanie în nicio clădire din oraş. Nici măcar stâlpi sau colţuri de afişaj publicitar nu putem obţine", se plânge Diaconescu.

sursa: gandul.info