Judecătoarea de la Tribunalul Bucureşti care a soluţionat, în primă instanţă, procesul în care procurorii DNA Ploieşti l-au acuzat de trafic de influenţă pe bihoreanul Vasile Blaga, fost ministru de Interne şi lider PDL, a motivat decizia de achitare la aproape doi ani după pronunţare.
Întârziată doi ani, motivarea a fost făcută abia luna aceasta, scrie g4media.ro, ceea ce deschide DNA posibilitatea atacării sentinţei instanţei de fond, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care în cazul în care va hotărî o altă soluţie, de condamnare, poate pune capăt carierei politice a lui Vasile Blaga, recent ales în Parlamentul European, pe lista PNL, alături de alţi foşti fruntaşi ai PDL.
Şpagă prin intermediar
Potrivit rechizitoriului DNA, fostul lider PDL Vasile Blaga a fost acuzat că în perioada 2011-2012 a primit o mită de 700.000 de euro ca să îl ajute pe omul de afaceri Horaţiu Berdilă, de la compania IT Romsys, să câştige contracte cu Transelectrica şi Transgaz, uzând de calitatea sa de secretar general al partidului, aflat atunci la guvernare.
Banii, au susţinut procurorii, i-ar fi fost înmânaţi lui Blaga în două tranşe, de 200.000 şi respectiv de 500.000 euro, de către primarul municipiului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, cunoscut opiniei publice şi cu numele Pinalti, pentru că deţinea o echipă de fotbal din localitatea pe care o conducea. Ulterior, au arătat acuzatorii, Blaga ar fi finanţat din aceşti bani campania electorală a partidului din anul 2012.
Pentru că a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu procurorii, iar judecătorii l-au confirmat, Gheorghe Ştefan a primit doar 3 ani de închisoare pentru intermedierea presupusei coruperi a lui Blaga.
"Speculaţii" contrazise
Judecătoarea Monica Claudia Cipariu, de la Tribunalul Bucureşti, a explicat în motivarea redactată cu întârziere de peste un an şi jumătate de ce a decis achitarea lui Vasile Blaga, analizând atât modul în care DNA Ploieşti a structurat acuzaţia în rechizitoriu, cât şi mijloacele de probă administrate.
"În încercarea de descriere a modului în care s-a ajuns la comiterea presupusei fapte de către inculpatul Vasile Blaga, Tribunalul reţine că în rechizitoriu se face o introducere vastă, în care sunt împletite elemente de necontestat cu susţineri care de multe ori nu depăşesc valoarea unor simple speculaţii, dacă nu sunt chiar contrazise de alte susţineri din acelaşi context", se arată în motivarea instanţei.
"Rechizitoriu inform"
Judecătoarea a criticat în motivare modul în care procurorul de caz, celebrul Mircea Negulescu, pe care presa anti-DNA l-a numit "Portocală", a audiat unul dintre martorii din dosar: "În cursul urmăririi penale, pe lângă carenţele expuse, în faţa instanţei s-a relevat obţinerea unei declaraţii din partea martorei … (care şi-a retractat declaraţia pe aspecte esenţiale), cu depăşirea limitelor de legalitate şi loialitate în administrarea probelor de către procuror, împrejurare care prejudiciază şi ea soluţionării cauzei".
În concluzie, judecătoarea a notat că "acuzarea este deficitară şi în modul de expunere şi de sinteză; de pildă, deşi vorbeşte de constituirea unui grupări infracţionale având ca scop obţinerea de bani pentru partid (…), vorbind de cel puţin trei persoane, fără a aduce dovezi care să respecte rigorile legii, se mulţumeşte să întocmească un rechizitoriu inform, cu lipsuri grave, incapabil a conduce la condamnare".
Merită precizat că din cauza întârzierii în redactarea motivării, Monica Claudia Cipariu a intrat în colimatorul Inspecţiei Judiciare, care a declanşat împotriva ei o acţiune disciplinară.