De ce nu mă primiţi la şcoală? Un subiect tabu: cum sunt marginalizaţi copiii care au nevoie de educaţie specială

Oficial integraţi, în realitate marginalizaţi. Aşa sunt mulţi copii cu dizabilităţi din România care au nevoie de o educaţie mai aparte. Motivul? Deşi au dreptul să înveţe cot la cot cu copiii din şcolile normale, cei cu deficienţe sunt respinşi şi persecutaţi.

Fenomenul e dat în vileag de un părinte al cărui fiu a fost expulzat prima oară din grădiniţe, iar acum şi din şcoli. Pentru ca băiatul să nu rateze clasa I, tatăl a fost nevoit să accepte un compromis: l-a înscris în învăţământul "gratuit" de stat, dar i-a angajat dascăl particular, cu care face şcoală acasă, contra cost. Autorităţile zic că vina e a părintelui, care şi-a plimbat fiul de la o şcoală la alta, dar recunosc cu jumătate de gură că, de fapt, învăţământul nu oferă un sprijin real pentru reabilitarea copiilor "speciali" din şcolile normale.

Lege numai pe hârtie

Conformându-se cerinţelor UE, şi România a pus, încă din 2004, bazele aşa numitei educaţii incluzive, care înseamnă includerea copiilor cu dizabilităţi uşoare, consideraţi recuperabili, în şcolile de masă, într-un mediu care le-ar putea favoriza reabilitarea. Pentru a-i ajuta, Legea Educaţiei 1/2011 asigură celor cu cerinţe educaţionale speciale (CES) înscrişi în învăţământul de masă "cadre didactice de sprijin", adică dascăli care-i însoţesc în clase, pe lângă profesorul existent. Aceştia trebuie să stea la ore lângă copii, să le explice mai pe înţelesul lor materia predată, să le îndrume atenţia şi să-i strunească de fiecare dată când au reacţii care îi pot deranja pe ceilalţi copii. Mai precis, să-i înveţe pe copiii speciali cum să înveţe şi cum să se comporte precum cei normali.

Dar învăţământul românesc a copiat strâmb modelul european. Dacă în Franţa ori Germania, ţări unde sistemul incluziv funcţionează, un copil cu CES are dascăl de sprijin pe toată durata orelor de la clasă, la noi aceste cadre sunt prea puţine. O confirmă directoarea Centrului Şcolar de Educaţie Incluzivă Orizont din Oradea, care şcolarizează copii cu CES. "Sistemul nu e bun! Există un profesor de sprijin la 8-12 copii. Asta înseamnă că se poate ocupa de fiecare doar 2 ore pe săptămână, foarte puţin", zice Angela Maruşca (foto).

În aşa situaţie, contactul cu şcoala de masă devine o dramă pentru aceşti copii, dar şi pentru părinţi. Şi, pentru că nu se pot descurca singuri, în loc să se integreze, "specialii" ajung oile negre ale şcolilor, nedoriţi de profesori şi batjocoriţi de colegi pentru că au mereu "codiţă" după ei câte un adult. Iar cum prestigiul şi-l câştigă prin performanţa elevilor, mulţi învăţători încearcă din start să evite povara preluării educaţiei unui "copil-problemă". Însă, pentru că legal nu pot refuza şcolarizarea, pun presiune pe părinţi cu sfaturi de genul "ar fi mai bine pentru copil să-i căutaţi alt mediu..."

Şansa: la normali

Victima unei astfel de mentalităţi e şi un băieţel de 7 ani din Oradea diagnosticat cu sindromul ADHD (hiperactivitate şi deficit de atenţie). Arnold e un copil mai agitat, mai capricios şi încăpăţânat, dar şi mai violent decât alţii de vârsta sa.

Tatăl lui a decis să rupă tăcerea din jurul acestui subiect tabu. "Băiatul a pierdut de mic primii paşi în socializarea cu ceilalţi copii, fiind respins de mai multe grădiniţe, până la vârsta de 5 ani. Mi l-au primit doar la Grădiniţa de Ambliopi, unde sunt copii cu deficienţe de vedere, iar în doi ani a făcut progrese mari, aşa că am vrut să-l duc în clasa I într-o şcoală normală", povesteşte Vasile Romocsa.

Că părintele n-a luat decizia de capul lui o spune educatoarea care s-a ocupat de Arnold. "E inteligent, iar şansa lui e şcoala normală. La una specială, alături de copii cu afecţiuni grave, s-ar pierde", crede Adela Bala (foto).

Şi directoarea Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CJRAE) Bihor, instituţie în evidenţa căreia sunt copiii cu CES din judeţ, spune că l-a recomandat pe Arnold pentru şcoala de masă. "Un an de probă, dar cu profesor de sprijin. Exceptând cazurile grave, îndrumăm toţi copiii cu CES spre şcoala normală, care e cea mai potrivită pentru integrarea şi recuperarea lor", spune Simina Hinţ.

Pasat între şcoli

Aşa stând lucrurile, cum a ajuns totuşi ca Arnold să piardă startul în şcoală? "Din cauza unor dascăli", acuză tatăl acestuia. Iniţial, omul a apelat la şcoala de circumscripţie, Liceul Onisifor Ghibu, dar înaintea debutului de an şcolar dosarul a fost pasat de la o învăţătoare la alta. Luând gestul drept un refuz tacit, Romocsa l-a mutat la Colegiul Mihai Eminescu. Aici, însă, deja după prima zi de şcoală a fost sfătuit să caute în altă parte, întrucât băiatul "e neastâmpărat". Concret, se ridica în timpul orelor, şi a şi rupt, din joacă, stiloul unei colege.

Reîntors la Ghibu, a ajuns la învăţătoarea Simona Lascu (foto), despre care Romocsa spune că a condiţionat primirea copilului în clasă. "Mi-a zis să-mi asum răspunderea, în scris, pentru ce i se întâmplă lui Arnold în şcoală". Evident, dăscăliţa nu recunoaşte. "Copilul a avut probleme de integrare încă din primele minute. Le-am explicat părinţilor că va fi foarte greu cu el şi că trebuie discutat cu un pshiholog. A doua zi nu l-au mai adus la şcoală", zice Lascu.

Ioan Pirtea, directorul adjunct, îi ia apărarea: "Nu l-am refuzat, că nu aveam dreptul, dar tatăl a înţeles greşit, s-a supărat şi l-a transferat de la noi".

Elev fictiv

La o săptămână după începerea şcolii, Romocsa a încercat să-şi ducă fiul la Şcoala Lucreţia Suciu din Velenţa, unde transferul copilului a fost acceptat. S-a răzgândit rapid, "din cauza mediului agresiv", şi i-a scos iar dosarul, cu care s-a plimbat apoi pe la Şcoala Vasile Voiculescu, la Dimitrie Cantemir şi la Nicolae Bălcescu. A fost refuzat peste tot, pe motiv că nu ar fi locuri, iar clasele I au efectivul complet. Omul bănuieşte, însă, că motivul real a fost altul...

La mijlocul lui octombrie, după ce copilul ratase prima lună de şcoală, a reuşit să-l înscrie, totuşi, la Liceul Teologic Ortodox Roman Ciorogariu. Credea că l-a prins pe Dumnezeu de picior, dar n-a fost chiar aşa. "După o săptămână, directorul Radu Rus mi-a zis că Arnold deranjează orele. Mi-a sugerat să-l mut, dar am ajuns la un compromis. A acceptat să-l păstreze în acte la dânşii în primul semestru şcolar, cu condiţia să nu-l ducem la ore. Mi-au dat materiile din programă, iar copilul face şcoală acasă", spune Romocsa.

În mod ciudat, Arnold figurează acum ca fiind şcolarizat în învăţământul de stat gratuit, chiar dacă în realitate învaţă cu un dascăl plătit de părinţi cu 20 de lei ora!

Vinovat... tatăl!

Simina Hinţ (foto) spune că CJRAE nu poate interveni, deoarece opţiunea finală în ce priveşte copilul aparţine părintelui. "Tatăl a luat decizii greşite, în detrimentul băiatului. Nu trebuia să-l mute de la Ghibu. Nu cred că i-au refuzat şcolarizarea. Exagerează!".

Şi directoarea şcolii speciale Orizont crede la fel. "Sunt părinţi care nu acceptă că au copii care nu fac faţă învăţământului de masă, insistând să-i ducă la şcoli normale. În final, ajung tot la noi, pentru că unii au nevoie de terapie educaţională", zice Angela Maruşca, adăugând că în ultimii doi ani a avut 40 de cazuri în care părinţii au retras elevii de la şcoala de masă.

Cei de la Inspectoratul Şcolar au aceeaşi poziţie. "Copilul nu a fost refuzat la Ghibu! Am încercat să-l ajutăm, dar tatăl l-a tot mutat de la o şcoală la alta. Locul lui e la şcoala de circumscripţie", spune Claudiu Damian, purtătorul de cuvânt al IŞJ.

Replica lui Romocsa? "Insist să-mi duc fiul la o şcoală normală pentru că doar acolo poate evolua. Da, l-am tot mutat pentru că nu voiam să-l las într-o şcoală unde nu era dorit. M-au refuzat politicos, dar tot refuz a fost", spune bărbatul.

Fenomen tabu

Romocsa nu e singurul nemulţumit de sistem, după cum recunoaşte Angela Maruşca, directoarea de la Orizont. "Unii părinţi care-şi aduc copiii la noi se plâng de dascălii din învăţământul de masă. Dar nu vreau să-mi acuz colegii. Într-o clasă cu 30 de elevi buni, profesorul vrea să atingă performanţe şi nu-i poate dedica mult timp unui copil cu deficienţe", spune psihopedagogul, care crede că locul multor copii cu CES este într-o şcoală specială.

Cu toate acestea, la Inspectorat nu s-a înregistrat până acum nicio plângere pentru discriminare din partea unor părinţi de copii cu CES. Oamenii preferă să-şi rezolve problemele singuri şi să-şi verse năduful sub anonimat, pe forumuri gen parinti.com şi forum.portal.edu.ro, unde expun cazurile unor copii expulzaţi din şcolile "normale" sau lăsaţi să fie batjocoriţi de colegi.

Tot pe un asemenea forum o dăscăliţă din Oradea pune degetul pe rană. "Oricât s-ar strădui, profesorul nu poate înţelege durerea din sufletul părintelui unui copil cu CES. Aşa cum nici părintele nu va accepta niciodată că are un copil care nu e normal pe deplin şi va blama dascălul. Până statul nu va aloca resurse pentru ca aceşti copii să fie ajutaţi, conflictul dintre părinţi şi dascăli nu se va stinge", explică profesoara.

Adevărurile spuse în şoaptă nu schimbă, însă, trista realitate: societatea şi şcoala nu au, încă, toleranţa şi compasiunea de care au nevoie părinţii de copii speciali. De parcă nu le-ar fi suficient de mare drama pe care o trăiesc din plin, zi de zi...

Conform CJRAE, în Bihor sunt peste 950 de copii cu CES, dar numărul real e mai mare întrucât nu toţi părinţii îşi declară copiii cu dizabilităţi. Dintre cei cuprinşi în evidenţe, 641 fac şcoală în învăţământul de masă, iar ceilalţi în şcoli speciale din Oradea, Salonta, Marghita, Beiuş, Tinca, Tileagd şi Popeşti.

În Oradea, copiii din clasele I-VIII învaţă la fostele şcoli ajutătoare - acum centrele de educaţie incluzivă - de pe străzile Traian Lalescu şi Roman Ciorogariu. Elevii mai mari sunt înscrişi în clase speciale ale liceelor tehnologice Gheorghe Bariţiu şi Ioan Bococi.

În instituţiile speciale educaţia se face în paralel cu tratamentele pentru diversele tulburări. Clasele au mai puţini copii (de obicei 6-8) tocmai pentru ca dascălul să se ocupe mai mult timp de fiecare. Materia, mai "diluată" decât la şcolile de masă, se predă într-un timp mai lung şi e adaptată nivelului de inteligenţă al copiilor. Mai mult, pentru a le stimula atenţia, se aplică metoda învăţării prin joc.