Vineri seară, Ştefan Hruşcă a blocat circulaţia spre ERA Park atât de tare, încât am plecat la concert şofer şi am ajuns pieton. După ce am parcurs 300 de metri în 15 minute, mi-am abandonat automobilul pe marginea şoselei şi am luat-o la picior; am depăşit vreo 70 de maşini şi am ajuns la concert tocmai când "Împăratul colindelor" începea piesa a treia. Accesul gratuit a fost o idee bună doar pentru departamentul de marketing al magazinului. Pentru ceilalţi a fost un calvar.
A fost o aglomeraţie de parcă s-ar fi întors pe pământ Fiul Domnului. S-au întâlnit sub cupolă cei veniţi să ia ler cu cei care căutau cadouri pe ultima sută de metri. Am avut senzaţia că sunt la coadă la moaşte. De pe scenă se răspândeau cântece de bucurie şi bunătate creştină, iar în jur vedeam doar priviri încrâncenate, din care dragostea de oameni lipsea cu desăvârşire. "Linu-i lin şi iară lin", cânta maramureşeanul-canadian, iar oamenii se împingeau lin şi iară lin ca într-un meci de rugby transmis în slow motion. Doar cei cu scutece şi-au putut face treburile, căci la toalete era imposibil de ajuns.
De cântat, Ştefan Hruşcă a cântat impecabil. Deşi sosise la Oradea cu o mică răceală, a fost pus pe picioare de un amic, medic la Spitalul CFR. Vocea îi merge încă foarte bine, iar carisma îi este neciobită. Playlistul a fost exact ceea ce publicul aştepta: colindele arhicunoscute, pe care le ştim din copilărie, plus inevitabila "Rugă pentru părinţi", la care s-a şi plâns. Artistul a depăşit elegant momentul cu "Săracă inima me'", cel mai vesel cântec trist din folclorul maramureşean. Încă un concert Hruşcă de la care am plecat fără să aflu ce este lerul.
Ştefan Hruşcă s-a apropiat de muzică pe calea folkului. După ce i-au mijit tuleiele notorietăţii, artistul a cotit-o uşurel spre pop, unde a dus-o bine o perioadă. Dar marea întâlnire a vieţii sale a fost cu colindul. An după an, album după album, Hruşcă a creat o piaţă a colindelor pe care a ajuns să o domine ca un împărat, numele său devenind sinonim cu cântecul de iarnă. Da, cu cântecul de iarnă, nu cu colindul! Căci colindul este un cântec precreştin despre orice: primăvară, fertilitate, recoltă, belşug, logodnă, căsătorie, despre sărbătorile iernii, plecatul la război ori pe lumea cealaltă. Într-o stranie complicitate cu biserica, Hruşcă a pus umărul la transformarea colindului în cântec exclusiv de promovare a poveştii lui Iisus.
Şi totuşi, de ce râdem de Hruşcă? Păi, în primul rând, pentru că, aidoma haiducilor, vine, dă lovitura şi pleacă. Pentru că nu auzim de el un an întreg, dar la primul clinchet de clopoţei e aici. Pentru că i-au apărut bancuri, la care cred că şi el râde. "Iisus s-a născut pentru ca Hruşcă să poată colinda" şi "Când Hruşcă e răcit, se amână Crăciunul" sunt doar două dintre ele. Râdem poate şi pentru că face bani mulţi, iar bunii creştini sunt cam invidioşi. Dar şi din cauză că, pe măsură ce trece timpul, diferenţa dintre lumea din colindele sale şi vieţile noastre este tot mai mare. Iată cum, de fapt, râdem de noi înşine!