Recent, Înalta Curte de Casație și Justiție a dat publicității motivarea deciziei pronunțate în data de 25 octombrie 2002 în mecanismul hotărârii prealabile, decizie prin care a stabilit că nu pot exista acte întreruptive de prescripție în ultimii ani și, pe cale de consecință, că prescripția penală a intervenit în foarte multe dosare penale aflate pe rolul instanțelor de judecată sau în faza de urmărire penală.
Decizia este una corectă, în ciuda numeroaselor critici venite din societate, și nu face altceva decât să aplice normele de drept în vigoare în țara noastră. Că de vină sunt politicienii care nu au operat modificările necesare, judecătorii ori, mai ales, procurorii care au tergiversat dosarele cu anii - este o altă discuție. Strict legal, Înalta Curte a pronunțat unica soluție posibilă.
În motivarea deciziei se pornește de la premisa corectă că prescripția penală este o instituție de drept material penal și nu de procedură penală, argumentele în acest sens fiind expuse pe mai multe pagini.
Această clarificare este foarte importantă deoarece articolul 15 al Constituției României prevede ca unică excepție de la aplicarea legii pentru viitor doar legea penală sau contravențională mai favorabilă. Cu alte cuvinte, orice modificare a legii penale se va aplica retroactiv dacă este favorabilă persoanelor acuzate și nejudecate definitiv până la data apariției legii noi.
De altfel, Înalta Curte arată că regula legii penale mai favorabile este recunoscută în jurisprudenţa CEDO ca fiind una dintre garanţiile care însoţesc interdicţia retroactivităţii legii penale mai severe. De asemenea, principiul aplicării legii penale mai favorabile este prevăzut şi de art. 15 paragraful (1) din Pactul Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la drepturile civile şi politice.
În baza exact a acestui raționament, Înalta Curte a apreciat că, de la data la care Curtea Constituțională a declarat neconstituțională norma care permitea întreruperea prescripției penale, prescripția nu a mai putut fi întreruptă.
Pe de altă parte, în aceeași decizie, Instanța Supremă stabilește, de asemenea corect, că, în cazul persoanelor condamnate definitiv, acestea nu mai pot invoca prescripția, deoarece se opune autoritatea de lucru judecat al unei hotărâri penale deja definitive.