Un proiect numit Europa2038 a realizat o cercetare cu privire la îngrijorările tinerilor din Austria, Albania, Germania, Italia, România, Spania şi Marea Britanie.
Echipa românilor a fost alcătuită din trei psihologi orădeni, cadre universitare la Universitatea din Oradea: Carmen Hortensia Bora, Simona Trip şi Gabriel Roşeanu.
În ţara noastră 437 de tineri (62% femei, 38% bărbaţi), inclusiv orădeni, au completat un chestionar cu privire la priorităţile lor în ceea ce priveşte viitorul, ce priorităţi ar trebui Uniunea Europeană să seteze pentru anul 2038 şi - mai interesant - de ce anume se tem mai mult aceşti oameni când vine vorba de viitorul lor. Ce a reieşit a fost faptul că tinerii din România se tem cel mai mult de… terorism.
Dintre tinerii cu vârste cuprinse între 16 şi 19 ani, 24,7% se tem de terorism, 22,1% de nedreptate, iar 21,6% de violenţă şi infracţiuni. Tinerii cu vârste între 20 şi 25 de ani se tem în mare parte tot de terorism (36,3%), de corupţie (27,5%) şi violenţă (26,3%). Rezultatele studiului (în funcţie de vârstă) se pot consulta aici.
Şi acum să explicăm puţin temerea principală a respondenţilor din România şi să vedem cum i-am putea linişti pe tineri în ceea ce priveşte terorismul.
"Terorism" este un termen mult vehiculat de agenţiile massmedia, în toată lumea, dar în special de cele din Statele Unite ale Americii. "Terorism" este totodată parte din cuvântările liderilor politici din Statele Unite şi din ţările aliate SUA. Ca tânăr trebuie să înţelegi că "terorism" e o paletă întreagă de nuanţe, de la schimbul ilicit de informaţii de stat şi până la un supermarket aruncat în aer. Nu tot ceea ce desemnează "terorismul" implică violenţă şi moarte, chit că în ziua de azi cuvântul a devenit sinonim cu cele două.
Aparte de interesele politice şi economice ale Statelor Unite care se folosesc de ideea de terorism pentru a invada alte ţări cu scopul de a instaura regimuri prietene ce ulterior dezvoltă parteneriate strategice şi economice favorabile americanilor şi aliaţilor acestora, termenul – de ar fi să întrebi americanul de rând – desemnează ceva vag şi generalist care totuşi inspiră incertitudine şi teamă.
Luând ideea de "terorism" insuflată de guvernul SUA a ultimilor 5 ani şi comparând numărul victimelor acestuia putem constata că mult mai mulţi americani au murit în 2014 de boli de inimă (614.348), cancer (591.699), probleme respiratorii (147.101), accidente (136.053), infact (133.103), Alzheimer (93.541), diabet (76.488) sau suicid (42.773) decât în atacuri teroriste. Din 2004 şi până în 2013 doar 80 de americani au fost ucişi în atacuri teroriste. Din 2000 şi până în 2013 au existat în schimb 28 de accidente aviatice în SUA care au rezultat în moartea a 1295 de pasageri. Şansa de a muri într-un accident aviatic în Statele Unite este de 1 la 29.400.000. Putem deduce deci că şansa de a muri într-un atentat terorist, în condiţiile în care acesta provoacă mai puţini morţi, este mult mai mică.
Terorismul, la fel ca accidentele aviatice, implică un număr mare de morţi violente. Incidentele cu un număr mare de decese violente sunt mai intens mediatizate tocmai datorită rarităţii lor iar subiectul este "muls" de către televiziuni şi ziare din cauza efectului de "şoc" pe care moartea violentă a unui grup de persoane îl produce. Chit că morţile violente din SUA survenite prin împuşcare cu arme de foc se ridicau la 13.286 în anul 2015 (conform statisticilor FBI), mediatizarea acestora se face succint, selectiv şi uneori subiectiv, acestea nerămânând astfel în conştiinţa colectivă prea multă vreme.
Prin urmare, deşi numărul americanilor care omoară alţi americani într-un an este cu mult mai mare decât al teroriştilor care omoară americani în decurs de un an, factorul mass-media şi perpetuarea ideii de "terorism" de către liderii politici ai lumii fac din ultima un subiect des vehiculat, încărcat de necunoscut şi unealta perfectă pentru a motiva politica expansivă a unora dintre marile puteri ale lumii.
Printre alte lucruri de care se tem tinerii români se numără violenţa sexuală, bolile, sărăcia, corupţia, un posibil război în Europa şi dezastrele naturale.