Sărbătoarea Crăciunului i-a determinat pe unii orădeni să uite de măsură. În zilele de Ajun şi de Crăciun, cadrele medicale de la Ambulanţă şi Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) a Spitalului Judeţean au avut de-a face cu zeci de persoane care au băut prea mult, în schimb nu şi cu cazuri de intoxicaţie alimentară.
Ambulanţa spre exemplu a intervenit în special la cazuri de orădeni căzuţi pe stradă în stare de ebritate. "S-au înregistrat aproximativ 6-7 astfel de cazuri, cu orădeni în stare avansată de ebrietate, pe o tură de 12 ore. Apelurile au venit cu preponderenţă seara, după ora 20", a declarat pentru BIHOREANUL, dr. Remus Negruţiu, medic de gardă la Ambulanţă. Acesta a estimat că numărul celor care au avut nevoie de ajutor după ce au consumat alcool a crescut faţă de anul trecut.
Printre ei se numără şi oameni ai străzii, dar mai ales orădeni care se întorceau de la chef cu prietenii.
Şi la UPU au ajuns numeroşi orădeni care au băut prea mult. "S-au înregistrat destul de multe cazuri de orădeni care au ajuns la UPU şi prezentau diverse grade de îmbibaţie cu alcool. Totuşi, niciunul nu a fost grav", a precizat şi dr. Hadrian Borcea.
În schimb, nu s-au înregistrat cazuri de indigestie provocată de mâncarea în exces şi nici cazuri de deces din cauza hipotermiei.
Pe de altă parte, Ajunul de Crăciun s-a dovedit a fi fatal pentru un bărbat în vârstă de aproximativ 55 de ani din Copăcel. Acesta mergea cu căruţa prin sat, iar calul s-a speriat şi a luat-o la fugă. Bărbatul a fost aruncat din căruţă şi a murit pe loc.