"Eşti tânăr, curajos şi îndrăgostit? Tineretul Democrat Liberal Oradea te invită Duminică, 24 februarie 2013, între orele 17-19, să urci în Tramvaiul Dragostei împreună cu jumătatea ta pentru a pecetlui iubirea voastră printr-o căsătorie de o zi cu "acte în regulă""

Aşa sună un anunţ făcut public marţi de TDL Oradea, care le promite îndrăgostiţilor multe surprize şi o "călătorie de miere de neuitat, despre care, chiar dacă nu vor afla părinţii, sigur veţi avea ce povesti nepoţilor!".

Potrivit unui comunicat transmis de organizaţie, Tramvaiul Dragostei va porni duminică 24.02.2013, de la ora 17, din staţia Capăt Nufărul şi va avea opriri în toate staţiile OTL de pe traseul Parcul 1 Decembrie - Piaţa Unirii - B-dul Decebal - Spitalul de Copii - str. Transilvaniei - Pod CFR Calea Borşului şi retur, str. Olimpiadei - Gara Oradea - Crişul Supermarket - Piaţa Cele Trei Crişuri - B-dul Cantemir - Capăt Nufărul.

Cuplurile de îndrăgostiţi vor putea aştepta Tramvaiul Dragostei în oricare din staţiile de pe acest traseu, accesul în vagoane fiind permis doar pentru cei care doresc să încheie o căsătorie de o zi, arată comunicatul.