Consiliul Judeţean Bihor a anunţat, joi, că demarează împreună cu Primăria Oradea o campanie de promovare a destinaţiilor turistice din judeţ şi din municipiu, cele două instituţii urmând să prezinte oferta zonei noastre în perioada următoare la târguri de profil din Budapesta, Bucureşti şi Iaşi.

Cele două instituţii vor promova obiectivele turistice prin instituţiile de specialitate din subordinea lor, mai precis Asociaţia de Promovare a Turismului în Oradea şi Regiune, Agenţia de Management a Destinaţiei şi Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică Bihor.

În primă fază, pe 1 februarie, delegaţia bihoreană va participa la Gala Turismului Maghiar, organizată la Budapesta, urmând ca, în perioada 2-5 martie, tot în capitala Ungariei, Oradea şi Bihorul să-şi prezinte ofertele la Târgul de Turism "Utazás" în cadrul standului României.

"Scopul acestor activităţi este de a atrage turişti în zona Bihorului şi de a conştientiza publicul despre atracţiile turistice ale judeţului Bihor şi ale municipiului Oradea. Ţintele celor două evenimente sunt turiştii din Ungaria, care reprezintă, potrivit statisticii, cea mai mare piaţă de turişti din străinătate", se arată într-un comunicat al CJ Bihor.

Totodată, cele două entităţi îşi propun atragerea de turişti din zonele spre şi dinspre care există rute aeriene interne, prin participarea la târgurile de turism din Bucureşti (16-19 februarie) şi Iaşi (17-19 martie). "Este vorba despre turiştii din capitala României, din Moldova şi din Dobrogea, care de acum pot ajunge în Bihor, prin zborurile Oradea-Bucureşti-Iaşi (4 zboruri săptămânale), respectiv Oradea-Constanţa, care vor debuta în iunie 2017", se mai precizează în comunicat.

"Va fi o ofensivă turistică de primăvară, prin care prezentăm tot ce are mai frumos şi mai atractiv această zonă şi ne aşteptăm ca, prin noile curse aeriene către aceste destinaţii, să aducem în Oradea şi în Bihor cât mai mulţi turişti care să vadă la faţa locului cât de frumos şi de atractiv este judeţul nostru" a transmis preşedintele CJ Bihor, Pásztor Sándor.

Pe de altă parte, Consiliul Judeţean şi Primăria vor organiza în luna aprilie, la Milano, cu ocazia lansării zborurilor Milano-Oradea, o seară bihoreană ce va include prezentarea potenţialului turistic, cultural şi economic al destinaţiilor Bihor şi Oradea în faţa mai multor invitaţi, între care şi oameni de afaceri. Potrivit informării, la întâlnire şi-a anunţat participarea şi ambasadorul României în Italia, Excelenţa Sa George Bologan.

Totodată, zborul Milano-Oradea, din data de 5 aprilie, va fi precedat de un eveniment cultural ce se va desfăşura în aeroportul Bergamo-Milano.