Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță, a anunțat că trenurile care circulă în România vor avea responsabili cu funcția de director, din fiecare regională a CFR, care vor fi sancționați dacă se înregistrează probleme în mod repetat.
De asemenea, după modelul pasagerilor companiilor de transport aerian, vor fi despăgubiți și cei ai trenurilor internaționale, prin completarea unui formular pe site-ul CFR, dacă întârzierile depășesc 60 minute.
„Nași” din regionale
„Am dispus ca fiecare tren din cele 1265 care circulă într-o zi să aibă asignat un responsabil cu funcţia de director. Deci directorii din regionalele CFR, directorii de la nivel central au în responsabilitate, cu număr asociat numelui şi funcţiei, un tren. Astfel încât, când auzim că este o problemă cu trenul 1821, eu mă uit în tabel şi văd care este numele directorului care are responsabilitate pentru buna funcţionare a acestui tren”, a declarat Radu Miruţă (foto) într-o conferință de presă susținută marți, conform news.ro.

Ministrul a explicat că directorii responsabili de trenurile cu probleme vor fi sancţionaţi. „Directorii care au în responsabilitate trenuri şi problemele sunt repetate, vor fi sancţionaţi ei. Nu mai merge în România să vrei doar să fii director şi să nu ai responsabilitate în elementul principal care interacţionează cu cel care te plăteşte”, a spus ministrul interimar al Transporturilor.
Despăgubirile, online
Pe de altă parte, Radu Miruță a anunțat și că pasagerii aflaţi în trenuri internaţionale cu întârzieri de mai bine de o oră vor fi despăgubiţi pe baza unui formular online. „Am încărcat pe site-ul CFR Călători un formular prin care orice persoană care are întârziere mai mult de 60 de minute cu trenurile internaţionale din România completează şi primeşte despăgubire”, a spus ministrul.
Despăgubirile, teoretic, puteau fi solicitate și până acum, dar numai pe baza unui „dosar cu șină”, cum s-a exprimat Miruță. „Acest lucru era posibil, dar imaginaţi-vă, în anul 2026, că varianta de a solicita despăgubiri era să mergi cu un dosar cu şină în Gara de Nord şi să depui această solicitare, fapt pentru care aproape nimeni nu îşi complica suplimentar viaţa să ceară această despăgubire. De astăzi începând, este un formular, se completează datele de identificare necesare pentru rambursarea banilor şi CFR Călători îşi va îndeplini obligaţia ca, atunci când este de vină, să plătească", a spus ministrul.