Deși au început foarte bine jocul, reușind un prim sfert în care au marcat 28 de puncte și au primit numai 13, baschetbaliștii de la CSM U Oradea au mai bifat o înfrângere în acest sezon, de această dată în FIBA EuroChallenge, pe teren propriu, în fața turcilor de la Tofas Bursa.

Meciul, desfășurat marți seară în Arena „Antonio Alexe", în etapa a III-a a fazei grupelor competiției, s-a încheiat cu scorul de 69-77.

Deși de această dată a avut întreg colectivul la dispoziție, inclusiv nou-venitul Salih Nuhanovic, pivotul adus pentru a suplini absența lui Țîbîrnă, lipsa de omogenitate și faptul că mulți jucători nu evoluează la capacitate maximă au făcut ca echipa orădeană să fie depășită în special în sferturile II și III, când având în teren jucători care nu prind de regulă cinciul de bază, au marat foarte puțin, în timp ce în apărare au fost depășiți cu ușurință de multe ori.

Astfel, după primele 10 minute, când pe teren au fost în special Hatten, Dillon, Subotic, Krapic și Pantic, în care jocul a fost perfect, începând cu jumătatea sfertului scund au apărut fisurile, pe fondul introducerii în teren și a altor jucători, printre care și Guțoaia, care, din păcate, se recuperează greu după accidentare și de această dată având o evoluție destul de ștearsă. Așa s-a făcut că în sfertul II CSM U a marcat doar 9 puncte și a primit 19, intrând în pauza mare cu avantajul de 5 puncte totuși, scor 37-32.

Cum după pauza mare oaspeții au înscris imediat un coș de trei puncte apropiindu-se la 37-35 pe tabelă, turcii au prins curaj, în timp ce orădenii nu reușeau să mențină ritmul și astfel, pentru prima dată, în minutul 28 Tofas Bursa a reușit să preia conducerea pe tabelă, cu scorul de 48-46. Din acest moment, meciul a decurs într-o anumită formă de echilibru, cu orădenii revenind la conducere în minutul 3 al sfertului IV, numai că din minutul 34 oaspeții încet, încet au apăsat pe accelerator și au reușit să se desprindă, câștigând în final cu scorul de 77-69, pe fondul unor ratări de neînțeles a orădenilor din aruncări libere.

Au fost consemnate astfel nu mai puțin decât 16 aruncări libere ratate de elevii antrenorului Cristian Achim, care, numai jumătate dintre acestea dacă le transformau ar fi câștigat jocul.

Prestația slabă a lui Guțoaia, multele aruncări libere ratate, dar poate și absența lui Markovic, care nu a putut fi folosit din cauză că numărul jucătorilor străini este limitat, au făcut ca CSM U Oradea să piardă acest joc, care la un moment dat a dat de înțeles și spectatorilor că poate fi câștigat.

În ceea ce-l privește, pivotul Salih Nuhanovic s-a integrat destul de bine la CSM U, debutul să fiind mai mult decât mulțumitor.

Principalul marcator al jocului a fost baschetbalistul echipei oaspete D. Wood, autor a 23 de puncte, urmat de M. Hatten, de la CSM U, cu 19 puncte.

„Am început bine. A fost un meci frumos, păcat că s-a terminat cum s-a terminat. Domn` profesor (antrenorul Cristian Achim) a venit în vestiar, după statistică, atunci când ratezi 16 de libere, ce poți să spui... Nu știu ce s-a întâmplat în sfertul II, dar au fost vreo șase minute când nu am marcat deloc, ei au venit, au venit și cred că acolo s-a pierdut avantajul", a declarant, la finalul jocului, baschetbalistul echipei orădene Rareș Pașca.

„Am avut parte de un joc mai bun al echipei noastre, dar din păcate, am câștigat într-o parte, am pierdut într-alta, la care s-au adăugat acele libere ratate și era clar că noi nu o să putem menține ritmul cu care am început, asta era evident, doar că speram ca și în aceste condiții să reușim să câștigăm. Din păcate, nu am reușit să-l ținem până la capăt", a declarat, la rândul său, tehnicianul Cristian Achim.


CSM U Oradea - Tofas Bursa (Turcia) 69-77 (28-13, 9-19, 11-21, 21-24)

Marcatori CSM U Oradea: Hatten 19 puncte (2x3 puncte), Dillon 12, Krapic 12, Subotic 8(1), Pantic 7, Nauhanovic 6 și Pașca 5 puncte. Au mai jucat: S. Pop, Guțoaia și D. Popescu. Antrenor: Cristian Achim.

Principali marcatori Tofas Bursa: D. Wood 23 puncte, A. Smith 16 și L. Harris 11 puncte.

La jumătatea grupei D din FIBA EuroChallenge, formația orădeană nu are nicio victorie și se află pe ultimul loc.

În etapa următoare, CSM U va evolua tot pe teren propriu, pe 2 decembrie, cu BC Astana.