După ce la finele lui 2009 îşi lansa primul roman, "Fabrica de furnici", în fapt jurnalul unui psihopat cuprins de fantasma femeii ideale pe care a omorât-o fiindcă l-a complexat, orădeanul Răzvan T. Coloja îşi lansează vineri cel de-al doilea volum, intitulat "Recolta roşie". De data aceasta, tema abordată este... religia.

Potrivit unui comunicat al editurii Herg Benet, sub egida căreia apare cartea, povestea se învârte în jurul unui agent secret al Bisericii, chemat de Înalţii Ierarhi să rezolve o problemă delicată, care ar putea avea repercursiuni grave asupra imaginii unei instituţii ce se bazează în primul rând pe încredere. Legătura cu Dumnezeu şi cu Sfintele Taine nu este, însă, deloc ceea ce pare.

""Recolta roşie" este un roman fără compromisuri, o perspectivă acidă asupra lumii moderne, o confesiune şocantă despre ipocrizie şi Biserică, prezentate cu luciditatea unei scriituri aspre, aproape neiertătoare, dar extrem de reale", se menţionează într-un comunicat al editurii.

Lansarea de carte se va desfăşura vineri, 13 mai, de la ora 17.30, la Galeria de Arte Vizuale, din strada Republicii nr. 15, sub forma unei "discuţii deschise despre literatură, umanism şi realităţile lumii contemporane".

Vor discuta pe marginea cărţii criticul literar Marius Miheţ şi Prof. Univ. Dr. Dan Popescu, cu o prezentare din partea directorului Editurii Herg Benet, Alexandru Voicescu.

Răzvan T. Coloja s-a născut în 1979 în Oradea, oraş în care locuieşte şi acum. A lucrat patru ani în presa scrisă, după care s-a orientat spre online şi IT, lucrând ca freelancer pentru diverse site-uri în căutare de articole. A absolvit în 2001 Facultatea de Litere din cadrul Universităţii Oradea, profil Biblioteconomie, şi Facultatea de Informatică din cadrul aceleiaşi universităţi, doi ani mai târziu. Şi-a făcut debutul în literatură cu "Fabrica de furnici" în toamna lui 2009, publicând între timp texte în reviste precum "Caietele Oradiei" şi "Egophobia".