Ministerul Sănătăţii a anunţat că medicii de familie au renunţat la proteste şi începând de marţi eliberează din nou pacienţilor reţete compensate sau gratuite, respectiv bilete de trimitere către specialişti.

"Reprezentanţii Patronatului Naţional al Medicilor de Familie şi cei ai Asociaţiei Medicilor de familie l-au informat vineri dimineaţă pe ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, că recomandă medicilor de familie să depună dosarele în vederea semnării contractelor", se arată într-un comunciat remis de Ministerul Sănătăţii.

"Salut decizia medicilor de familie şi le mulţumesc pentru dialogul pe care l-am purtat în aceste săptămâni şi pentru faptul că au ales să se gândească în primul rând la pacienţii lor, aşa cum le-am solicitat în toate întâlnirile noastre. Sunt conştient că asistenţa medicală primară reprezintă un capitol important în sistemul de sănătate şi vom sprijini mai mult acest sector", a declarat ministrul Cseke Attila, citat în comunicat.