"Fidel bunelor sale maniere, Centrul pentru Arii Protejate şi Dezvoltare Durabilă (CAPDD) propune, pentru Mărţişor şi de Ziua Femeii, o ieşire în natură", transmit ecologiştii, printr-un comunicat de presă dat marţi publicităţii. Despre ce e vorba? Bihorencele care vor vizita în primele zile ale lui martie peşterile Meziad şi Farcu vor plăti bilete mai ieftine şi vor primi cadouri.

"Cu ocazia Mărţişorului, în zilele de 1, 2 şi 3 martie, doamnele şi domnişoarele care vor vizita peşterile Meziad şi Farcu vor primi, ca amintire, un magnet şi, respectiv, un calendar 3D", se arată în comunicatul de presă al CAPDD, custozii Munţilor Pădurea Craiului, cărora bihorenii le datorează amenajarea şi introducerea introduse în circuitul turistic naţional a Peşterilor Meziad şi Farcu, ultima cunoscută şi sub denumirea de Peştera cu Cristale.

Potrivit acestuia, în weekend-ul de Ziua Femeii, reprezentantele sexului frumos care vor să exploreze cele două peşteri vor beneficia de reduceri de 30% la tariful de intrare.

Unică în România, Peştera cu Cristale de la Farcu a fost inagurată oficial în 18 august 2012, amenajată într-o fostă mină de bauxită de lângă localitatea Roşia. Peştera a fost descoperită întâmplător în urma surpării unei galerii şi este extrem de bogat decorată cu cristale de cuarţ, într-o adevărată splendoare de forme şi culori.

Peştera Meziad a fost inaugurată la finele lui octombrie anul trecut, după ce a fost amenajată la standarde europene printr-un proiect dezvoltat de verzii de la CAPDD, finanţat prin programul "Green Entrepreneurship" cu fonduri în valoare de 187.000 lei. Caverna are o lungime de peste 7 kilometri, cu galerii imense care se întind pe două niveluri, însumând un traseu vizitabil de 1.050 de metri.

Peşterile Meziad şi Farcu sunt primele dintr-un traseu turistic pe care CAPDD vrea să-l introducă în circuitul naţional şi care să cuprindă alte 3 peşteri din Apuseni - Urşilor, Ungurul Mare şi Vadu Crişului.