Un şofer tras pe dreapta de un echipaj al Poliţiei Rutiere din judeţul Arad a avut parte de o mare surpriză: unul dintre poliţiştii care l-au verificat era băut.

Digi 24 scrie că incidentul greu de imaginat s-a petrecut pe raza localităţii Botfei din judeţul vecin Bihorului. Echipajul de Poliţie a tras pe dreapta un şofer care s-a dovedit că a consumat alcool, având o alcoolemie de 0,90 mg/l alcool pur aer în aerul expirat. 

Pe drum spre spital, unde urmau să-i fie recoltate probe de sânge, şoferul prins şi-a dat seama că unul dintre poliţiştii care i-au pus fiola era şi el băut. Aşa că a sunat la 112, ca să-l reclame! 

"Întrucât s-a dispus recoltarea de probe biologice, pe timpul conducerii conducătorului auto la spitalul orăşenesc Ineu, acesta a apelat 112, sesizându-ne cu privire la starea vădită de alcoolemie a unui coleg, membru al echipajului de poliţie. Subofiţerul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat", a explicat situaţia Lorena Radu, purtătorul de cuvânt al IPJ Arad, citată de aradon.ro.

Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad a dispus cercetarea prealabilă a agentului de poliţie găsit băut în timpul serviciului, iar la finalul verificărilor vor fi luate măsurile legale.