Câteva sute de orădeni au văzut luni seară în avanpremieră naţională filmul "Moromeţii 2", o adaptare liberă după volumul al doilea din romanul "Moromeţii" şi "Viaţa ca o pradă", scrise de Marin Preda.

Au fost două proiecţii la Teatrul Regina Maria, urmate de o întâlnire cu regizorul Stere Gulea, cel care a realizat şi primul film în urmă cu mai bine de 30 de ani, şi alţi membri ai echipei, mai precis producătorul Tudor Giurgiu, actorul Iosif Paştina, care joacă rolul lui Niculae, şi actriţa Anca Androne, care o joacă pe Ilinca.

Pelicula "Moromeţii 2" readuce pe ecrane celebrele personaje ale lui Marin Preda, continuând povestea familiei lui Ilie Moromete, şi-l are în prim-plan pe mezinul Niculae, singurul care a rămas alături de părinţii lui, dar vrea în continuare să meargă la şcoală, căci are doar trei clase terminate.

Anii 1945 şi 1946, surprinşi în filmul lui Stere Gulea, îl găsesc pe Ilie Moromete îmbătrânit, dar în continuare capul familiei, gândindu-se cum să se asigure că nu-şi va pierde chiar toată agoniseala şi pogoanele de pământ odată cu instalarea comuniştilor "Moromeţii 2" surprinde în mod profund trăirile ţăranilor din perioada de dinainte de colectivizare, când trebuiau să-şi dea cotele de grâne către stat.

Noua producţie este una alb-negru, iar majoritatea secvenţelor au fost turnate în aceeaşi casă din satul Talpa, judeţul Teleorman, în care a fost realizat şi primul film în 1985. Pre-producţia părţii a doua a durat mai bine de un an - casa Moromeţilor a fost refăcută de scenograful Cristian Niculescu după schiţele şi imaginile celei vechi, iar centrul satului a fost recreat de la zero. 

La finalul proiecţiei, răspunzând unei întrebări din public, Tudor Giurgiu a spus că acea casă este acum promovată pentru turişti de către autorităţile locale, care organizează "brunch-uri" în curtea lui Ilie Moromete. El a fost completat de regizorul Stere Gulea, care a precizat că primarul comunei este un om de ispravă, "chiar dacă este PSD-ist".

De data aceasta, Ilie Moromete este interpretat de Horaţiu Mălăele, după ce Victor Rebengiuc a refuzat rolul, considerându-se prea în vârstă. Stere Gulea a afirmat, însă, că Mălăele demonstrează că nu este cu nimic mai prejos decât Rebengiuc în acest rol.

Cât despre motivaţia din spatele proiectului, regizorul a spus: "Primul film se încheie cu întrebarea "Unde mergem noi, domnule?". Am zis că totuşi ar trebui să dăm un răspuns".

Din 16 noiembrie, pelicula va intra în cinematografe, rulând inclusiv la Cinema Palace din Lotus Center. Tudor Giurgiu a precizat că iniţial s-a dorit prezentarea filmului, în septembrie, în cadrul TIFF Oradea, însă filmul nu era finalizat.