În această perioadă, mai multe instituţii şi firme se implică în ajutorarea celor nevoiaşi, bolnavi sau singuri, pentru a le putea oferi o masă decentă de Paşti.

Crucea Roşie face un apel către orădeni să doneze şi ei o mică parte din cumpărături celor săraci, în punctele de colectare din supermarketele Carrefour din Oradea, prin proiectul "Banca de alimente".

"Misiunea acestui proiect umanitar este de a oferi hrană persoanelor vulnerabile, precum familii cu venituri foarte mici, persoane vârstnice, familii numeroase sau monoparentale, persoane fără adăpost, persoane cu dizabilităţi, persoane care suferă de boli cronice şi tineri proveniţi din centre de plasament", precizează reprezentanţii Crucii Roşii. În primul an când s-a organizat, "Banca de alimente" a reuşit să adune 190 de mii de kilograme de alimente.

Daruri de la poliţişti şi pompieri

În Joia Mare, poliţiştii din cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Bihor s-au deplasat la Centrul de Primire în Regim de Urgenţă pentru Copiii Străzii, la Centrul Maternal "Phoenix", ambele din Oradea, dar i-au vizitat şi pe bătrânii de la Centrul Medico-Social din Săcuieni, dăruindu-le tuturor pachete cu alimente şi dulciuri.

Păstrând tradiţia ultimilor ani, pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Crişana i-au vizitat joi pe cei 77 de bătrâni din Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Ciutelec. "Bătrânii au primit fructe, dulciuri şi produse tradiţionale acestei sărbători, achiziţionate prin contribuţia pompierilor bihoreni", menţionează ISU Crişana, într-un comunicat.

Bucurie de Paşti

Şi reprezentanţii Cabinetului Parlamentar Ştefan Seremi au dăruit în apropierea Paştelui 30 de pachete cu alimente, îmbrăcăminte şi dulciuri, pentru tot atâtea familii cu probleme din Colegiul 5 (Sânmartin - Ceica - Holod şi Oradea), potrivit unui comunicat trimis de şefa de cabinet Minodora Breje. "Totodată au fost oferite şi 100 de vouchere gratuite, constând în pachete de estetică, coafor, cosmetică, manichiură", se arată în comunicat. Voucherele au fost împărţite de PDL-işti pe strada Republicii.

De asemenea, mai multe femei din organizaţia locală a PDL merg vineri la Căminul de batrâni "Fundaţia Consistoria Efrem Beniamin" şi la Centrul de Plasament de tip familial "Pasărea măiastră" pentru a dărui pachete constând în produse alimentare specifice sărbătorilor pascale.