"În perioada 23 aprilie ora 23.00 (ora României) - 25 aprilie ora 23.00 (ora României), în Ungaria este interzisă circulaţia automarfarelor, restricţia fiind impusă de către autorităţile ungare, cu ocazia Sărbătorilor Pascale", se arată într-un comunicat transmis joi de Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră (IJPF) Bihor.

IJPF a anunţat şi că luat măsuri pentru derularea unui control operativ şi fluent în toate punctele de trecere a frontierei subordonate inspectoratului şi recomandă şoferilor de automarfare să respecte legislaţia statului vecin. "În această perioadă, autorităţile de frontieră vor efectua controlul comun pentru ieşirea din România (respectiv intrarea în Ungaria) pentru acest tip de mijloace de transport, însă, conform legislaţiei statului vecin, şoferii automarfarelor vor avea obligaţia să staţioneze în parcările special amenajate, până la încheierea perioadei de restricţionare a circulaţiei pe drumurile publice", se mai arată în comunicat.

Pe de altă parte, având în vedere numărul mare de automarfare care se prezintă la ieşirea din ţară în punctele de trecere a frontierei subordonate, IJPF a dispus măsuri de suplimentare a personalului care-şi desfaşoară activitatea la controlulul documentelor, şi de creştere a numărului arterelor de control a TIR-urilor, atât pe sensul de ieşire cât şi pe sensul de intrare.

Totodată, în zonele adiacente punctelor de trecere a frontierei, vor exista patrule comune, formate din poliţişti de frontieră români şi reprezentanţii celorlalte structuri ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, care vor asigura ordinea şi liniştea publică şi vor informa şoferii cu privire la măsurile aplicate de autorităţile statului vecin.

"Precizam faptul că IJPF Bihor a luat toate măsurile ce se impun pentru ca traficul de călători şi autoturisme să se desfăşoare în condiţii normale, operativ, fluent şi civilizat. În prezent, traficul de automarfare şi persoane se desfăşoară în condiţii normale", se mai arată în comunicat.

Pentru evitarea aglomerărilor, IJPF Bihor recomandă participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţa bihoreană (Valea lui Mihai, Săcuieni şi Salonta până la 7,5 tone şi Borş pentru automarfarele de peste 7,5 tone) astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor unora dintre acestea.

"În situaţia în care există nemulţumiri cu privire la modul în care a fost efectuat controlul la trecerea frontierei, participanţii la trafic pot suna la numărul unic de telefon 9590, unde aspectele semnalate vor fi preluate de către poliţiştii de frontieră care vor acţiona în consecinţă, legal, de la caz la caz", se mai arată în comunicat.

Informaţii privind punctele de trecere a frontierei şi timpii de aşteptare înregistraţi sunt disponibile şi pe pagina de internet a Poliţiei de Frontieră Române - www.politiadefrontiera.ro.