Cerşetorul român se numeşte Ioan Bîndac şi stă pe străzile oraşului norvegian Tromso. De Crăciun el a avut parte de o surpriză nemaipomenită. Înduioşaţi de viaţa lui, un cuplu de norvegieni s-a hotărât să-l lase pe român să locuiască în casa lor pe perioada sărbătorilor de iarnă.

Între timp, cei doi au plecat în vacanţă şi au lăsat toate bunurile pe mâna lui Ioan Bîndac. I-au pregătit un frigider plin cu bunătăţi şi l-au învăţat cum să folosească maşina de spălat şi televizorul.

Când s-au întors din vacanţă Knut şi Alexa au avut şi ei parte de o surpriză. Românul făcuse curat peste tot şi lăsase casa într-o ordine desăvârşită. Mai mult decât atât, din banii pe care i-a strâns din cerşit, românul le-a cumpărat norvegienilor un covoraş, câteva ornamente de brad şi nişte ghivece cu flori.

După sărbători, bătrânul s-a întors pe stradă. Nopţile şi le petrece, în continuare, într-un adăpost improvizat, alături de alţi oameni fără adăpost.