La sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, hramul principal al Mănăstirii Izbuc, pelerinii care vor veni anul acesta la vechiul aşezământ monahal din Bihor se vor ruga împreună cu obştea mănăstirii în zilele de 14 şi 15 august 2021.

În seara zilei de sâmbătă, 14 august, de la ora 19, se va oficia slujba de Priveghere, urmată de Prohodul Maicii Domnului, procesiunea cu icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului la izvorul tămăduitor Izbuc, Taina Sfântului Maslu şi Sfânta Liturghie săvârşită la miezul nopţii.

Duminică, 15 august, programul liturgic va începe la ora 8, fiind încununat de Sfânta Liturghie ce va fi săvârşită de Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, împreună cu un sobor de ieromonahi, preoţi şi diaconi.

Vă aşteptăm cu mult drag!

Obştea Sfintei Mănăstiri Izbuc